Centrala nucleara britanica Sellafield "a pierdut" 30 de kilograme de plutoniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un total de 30 de kilograme de plutoniu - material radioactiv si toxic - a "disparut", in mod misterios, din principala centrala nucleara britanica, Sellafield, unde urma sa fie retratat.

Un total de 30 de kilograme de plutoniu - material radioactiv si toxic - a "disparut", in mod misterios, din principala centrala nucleara britanica, Sellafield, unde urma sa fie retratat. Responsabilii instalatiei situate pe coasta de nord-vest a Angliei s-au grabit sa evoce ipoteza unei simple erori contabile. Ziarul "The Times" a fost cel care a anuntat "disparitia" materialului nuclear, pe baza cifrelor publicate de firma care gestioneaza instalatia Grupul Nuclear Britanic (BNG), iar un raport de audit anual oficial urma sa confirme, in cursul zilei de ieri, aceasta informatie. Purtatorul de cuvant al BNG la Sellafield a declarat ca "o cantitate de material a fost data disparuta si ca exista o neconcordanta intre inventarul fizic si inventarul contabil". Totusi, nu sunt indicii ca acest material ar fi fost scos din centru, fiind doar o problema in intocmirea actelor. Ratacirea unor documente nu reprezinta o premiera. In 2003, la aceeasi centrala nucleara au fost pierdute rapoarte referitoare la alte 19 kilograme de plutoniu. In plus, intr-o incercare de a minimaliza acest "incident", responsabilul a precizat ca cele 30 de kilograme lipsa nu reprezinta decat 0,1 la suta din materialul nuclear tratat la Sellafield. "Noi lucram mai mult cu tone si mai putin cu kilograme - aici sunt tratate sute de tone de material nuclear", a subliniat sursa citata. Cu toate acestea, potrivit "The Times", dezvaluirea pune intr-o situatie jenanta atat Grupul Nuclear Britanic, cat si ministerul Comertului si Industriei, care a finalizat recent un proces de reorganizare a industriei nucleare, prin crearea unei Autoritati independente de dezafectare a instalatiilor nucleare. Incidentul "nu ar fi neobisnuit in procesul de contabilizare" si "nu exista indicii ca materialul ar lipsi", a comentat guvernul britanic. Expertii independenti sunt, insa, de parere ca disparitia plutoniului reprezinta un motiv de ingrijorare. Fara sa respinga versiunea oficiala - adica materialul exista la Sellafield, dar nu apare in acte -, ei au cerut o atentie sporita in astfel de cazuri, tinand cont de situatia actuala cand se vorbeste tot mai mult de amenintarea terorista globala. Desi reprezinta doar 0,1 la suta din materialele retratate la centrala britanica, cele 30 de kilograme de plutoniu sunt suficiente pentru a fabrica sapte sau chiar opt bombe atomice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite