Cele mai aşteptate cadouri de Valentine's Day. Româncele au devenit dezinteresate de obiecte şi preferă experienţele de neuitat alături de partener
0Florile, ceasurile, bijuteriile şi dulciurile se află în topul cadourilor preferate de femei cu ocazia Sfântului Valentin, marcată pe 14 februarie. Specialiştii afirmă că şi româncele îşi doresc experienţe de neuitat alături de partener şi devin tot mai dezinteresate de obiecte.
„Iată că începem să depăşim, uşor-uşor, efervescenţa epocii axată pe consum. De altfel, studiile arată că, adesea, în ţările cu un nivel economic ridicat, indicii de fericire sunt destul de scăzuţi, iar oamenii au început să înţeleagă că experienţele trăite alături de cei dragi sunt mai preţioase decât obiectele”, a explicat Oana Stoianovici, specialist în dezvoltare personală, potrivit unui comunicat de presă.
Conform acesteia, un studiu din Statele Unite ale Americii arară că una din cinci femei cumpără cadouri pentru ele însele. Mai mult, acelaşi document arată că bărbaţii sunt mai înclinaţi să cumpere cadouri pentru soţiile lor (63%) faţă de femei pentru soţii lor (30%), acestea gândindu-se, în egală măsură, la mamele lor.
„Barbaţii ştiu că atunci când partenerele lor sunt fericite şi calitatea relaţiei lor este mult mai bună. Care este secretul pentru a face o femeie fericită? O sprijini să crească pe plan personal şi să înveţe cum să aibă mai multă grijă de ea însăşi şi să fie fericită independent de tine, renunţând la a se sacrifica pentru ceilalţi”, a completat Stoianovici.
