Bin Laden a murit in decembrie 2001 | adevarul.ro

Bin Laden a murit in decembrie 2001

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Osama bin Laden a murit in decembrie 2001, undeva in muntii Afganistanului. Opinia apartine unei reputate cercetatoare franceze, Ghislaine Alleaume, istoric de profesie, care este si specialista in

Osama bin Laden a murit in decembrie 2001, undeva in muntii Afganistanului. Opinia apartine unei reputate cercetatoare franceze, Ghislaine Alleaume, istoric de profesie, care este si specialista in probleme arabe. Ea o sustine cu tarie, iar cotidianul parizian "Le Figaro" o publica la loc de cinste, aratand ca, dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, Alleaume a studiat tot ce s-a spus despre liderul retelei teroriste Al-Qaida atat in lumea araba, cat si pe site-urile Internet islamiste. Pe baza investigatiilor, cercetatoarea a ajuns la concluzii care conduc spre o singura ipoteza: moartea teroristului nr. 1 al lumii. Ultima interventie autentica a lui bin Laden este caseta video difuzata la 27 decembrie 2001 de televiziunea qatariota Al-Jazira. Este vorba de o caseta video "pe care bin Laden apare obosit si slabit. Pare ca bratul lui stang a fost amputat. El este imbracat cu o tunica militara si se observa ca, pentru a ascunde absenta bratului, si-a pus in spate ceva de aceeasi culoare. Fara indoiala, a fost ranit in bombardamentele de la Tora Bora. Tinand seama de gravele conditii sanitare de atunci din Afganistan, nu era usor sa se reziste dupa o amputare", opineaza Alleaume. Ulterior, n-a mai fost difuzata nici o caseta video ori vreo fotografie noua de-a lui bin Laden, mesajele parvenite prin fax ori prin Internet nu par a proveni de la el. In schimb, exista mai multe indicii ale mortii sale. S-a stabilit ca acea caseta video de la 27 decembrie a fost inregistrata in primele zece zile ale lunii. La 9 decembrie, mesajul lui de adio a aparut pe zeci de site-uri islamiste, cu trei versete ale Coranului ce fac aluzie la o infrangere a musulmanilor. Ele pot fi intelese ca un apel la curaj in momentul asaltului american in Afganistan. Totusi, daca se tine seama de mesajul de pe alte site-uri, prezentat drept testamentul lui bin Laden, versetele au o alta semnificatie. Mai precis, ulterior s-a constatat ca a aparut un numar impresionant de articole ce-l preamareau pe acesta, el fiind prezentat ca "un sfant, un Mesia, un imam ascuns sau chiar ca un nou Che Guevara". Miscarile integriste palestiniene il aratau ca un "eliberator al Ierusalimului", altii il retineau ca un "anti-imperialist", un individ destinat paradisului. La ora aceea, cercetatoarea a gasit pe site-urile islamiste povestea mortii lui Abdallah Azzam, care te face sa te gandesti la bin Laden. El a fost ucis, alaturi de cei doi copii, intr-un atentat cu masina-capcana, la inceputul anilor '90. In poveste se spune ca corpul lui era intact, in timp ce acelea ale copiilor au fost pulverizate. Potrivit legendei, corpurile sfintilor raman intacte. Or, felul in care bin Laden a disparut duce la aceleasi scheme ale apoteozei sfintilor ori ale celor iubiti de Allah. Cand, in ianuarie 2002, a aparut primul text semnat de el, era mana partizanilor lui, pentru prima oara semnatura fiind Osama bin Mohamed bin Laden. De regula, seful Al-Qaida semna cu numele lui precedat de mentiunea "frate, seic ori emir". Aparitia lui Mohamed, numele tatalui sau, adauga o dimensiune apocaliptica. In Coran, se spune ca Mahdi, mesia ultimelor zile, va putea fi recunoscut dupa anumite semne, intre care acela ca poarta numele Profetului. Or, din ianuarie 2002, a aparut si numele fiului sau, Abu Ahmed, drept pentru care cred ca acesta este cel care a intervenit in realitate, si nu bin Laden, incheie Ghislaine Alleaume.

Top articole

Partenerii noștri