Avocatul din oficiu i-a dus Mariei Vlas ness si hartie igienica
* Toate afirmatiile Mariei Vlas vor fi verificate * Daca se confirma faptul ca Vantu i-a spus sa plece din tara, acesta ar putea fi acuzat de favorizarea infractorului ori de complicitate la sustragerea de sub urmarirea penala
Fostul presedinte al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, isi continua evolutia la Parchet. "Audierea" inculpatei s-a desfasurat ieri, la fel ca si in week-end, Maria Vlas continuandu-si declaratia pe propria raspundere, inceputa olograf, vineri. Vlas a fost scoasa din celula arestului, pe care o imparte cu o femeie, si dusa pentru a-si continua marturia. Intalnirea cu avocatul din oficiu, Ioana Stefan, a fost chiar induiosatoare, spun surse judiciare, aparatoarea aducandu-i ness, pahare de plastic si chiar hartie igienica. Intoarsa in tara, in chip de femeie saraca si la capatul puterilor, Maria Vlas a optat de aceasta data pentru un avocat din oficiu. Daca anul trecut Sheftel spunea ca banii de la FNI s-au dus si la Vantu, ca Maria Vlas stie unde s-au dus banii si vrea sa spuna autoritatilor acest lucru, anul acesta, cel putin pana ieri, dupa cum ne-au declarat surse judiciare care doresc sa-si pastreze anonimatul, nu s-a ajuns inca la problema fierbinte a banilor. Inca n-a spus clar unde sunt acestia. Inculpata a dezvaluit insa ca Sorin Ovidiu Vantu este cel care a dat bani de mai multe ori pentru a salva Fondul de la prabusire, dar ca, atunci cand n-au mai fost bani pentru asta, tot el este cel care i-a dat doua ore ca sa plece din tara, punandu-i si masina la dispozitie. Cele 47,5 procente din actiuni pe care le-a detinut la FNI i-au fost facute cadou de S.O.V., el fiind cel care i-a spus sa semneze contractul cu CEC. Fata de declaratiile Mariei Vlas acuzatoare la adresa omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, anchetatorii nu au luat inca atitudine. Declaratiile Ioanei Maria Vlas vor fi verificate de catre anchetatori, ne-a spus, ieri, procurorul general al Parchetului Curtii Supreme de Justitie, magistratul Tanase Joita. Acesta a declarat pentru Adevarul: "Acum Ioana Maria Vlas da o declaratie pe propria raspundere. Ea a declarat ca Sorin Ovidiu Vantu i-a spus sa plece din tara, ori orice altceva, nu pot sa comentez. Se vor verifica aceste informatii pentru a se vedea care sunt adevarate si care nu". Daca se confirma faptul ca S.O. Vantu a determinat-o sa plece din tara si chiar a ajutat-o in acest sens, atunci acesta ar putea fi acuzat de favorizarea infractorului, ori chiar de complicitate la sustragerea de sub urmarirea penala.



















































