Avertizările cod galben au fost ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avertizările cod galben de ploi emise de meteorologi pentru judeţele Buzău şi Brăila până la ora 17.00 au fost ridicate.

UPDATE Avertizarea cod galben  de vreme rea emisă pentru judeţele Buzău şi Brăila a fost ridicată.

Temperaturi sub 30 de grade în toate regiunile începând de săptămâna viitoare

Potrivit estimării meteorologice realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând cu 1 septembrie maximele termice se vor situa în jurul valorii de 22 – 24 de grade Celsius în toată ţara, iar până la sfârşitul săptămânii se vor semnala ploi în toată ţara.

„Temperaturile vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei, astfel că vorbim de temperaturi sub 30 de grade. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea vor cădea din abundenţă în aceste zile, urmând să depăşească în multe regiuni 25 şi chiar 30 de litri pe metru pătrat, iar de joi acestea se vor retrage către nord, nord-est şi chiar către centrul ţării. Începând de vineri, din punct de vedere al precipitaţiilor, vremea se ameliorează, astfel că nu va mai ploua decât la munte şi izolat în anumite regiuni”, a explicat Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Estimările meteorologice arată că vom avea parte de o primă lună de toamnă cu vreme blândă şi precipitaţii reduse. Normele climatologice ale perioadei vor fi depăşite cu câteva grade mai ales în partea de sud a ţării, astfel că temperaturile medii vor fi între 18 şi 20 de grade Celsius.

Va ploua mai ales în nordul ţării, unde vor cădea între 60 şi 80 de litri pe metru pătrat, iar în restul regiunilor cantitatea de precipitaţii se va situa între 40 şi 60 de litri pe metru pătrat. 

Vremea în luna octombrie

Luna octombrie va aduce temperaturi apropiate de normele climatologice. În Oltenia şi Muntenia, temperaturile medii vor ajunge la 12 grade, iar în Dobrogea acestea vor atinge şi 14 grade. Cel mai frig va fi în partea de nord a ţării, unde valorile termice medii se vor situa între 6 şi 8 grade Celsius.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite