Argeşenii ştiu cum să obţină profitul dulce

Albinarii din judeţul Argeş pleacă patru luni pe an cu stupii în pastorală sute de kilometri pentru a produce mierea. Cu cel puţin 50 de stupi, pricepere şi multă răbdare se poate câştiga

Albinarii din judeţul Argeş pleacă patru luni pe an cu stupii în pastorală sute de kilometri pentru a produce mierea. Cu cel puţin 50 de stupi, pricepere şi multă răbdare se poate câştiga suficient pentru întreţinerea unei familii.

Câteva zeci de stupi puşi unul peste altul într-un vagon de tractor scot un zgomot asemănător cu cel al unui stâlp de înaltă tensiune. Nea Ion apicultorul zice să stăm liniştiţi, că n-are ce să ni se întâmple. Uşor, uşor, scoate o ramă din stup ca să îi facem poză şi, într-o secundă, vagonul tractorului se înnegreşte de roiul de albine. "Fugi!", a fost ultimul cuvânt pe care l-am auzit de la nea Ion şi noi eram deja la vreo două gospodării mai încolo, dând din mâini ca nişte apucaţi.

Să renunţi la serviciu pe timpul lui Ceauşescu şi să te apuci de umblat cu stupii de albine după tine pe dealuri era cosiderată nebunie curată. Câteva familii de apicultori din judeţul Argeş au avut însă acest curaj şi au reuşit.

Mierea şi polenul le-au adus suficienţi bani cât să-şi crească copiii, să îi ţină prin şcoli, să le ridice case şi să trăiască şi ei liniştiţi. Însă, dacă nu eşti pasionat de apicultură, nu ai cum să trăieşti din asta. Şi n-ai cum să te apuci de business cu un stup-doi. Îţi trebuie măcar 50, pricepere şi mult timp de pierdut cu albinele prin pădurile de salcâm, la marginea lanurilor de rapiţă sau floarea-soarelui.

Alexandru Gheorghe este preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Piteşti şi locuieşte în Budeasa, o localitate la câţiva kilometri de oraş. Mă aşteptam să întâlnesc un nene plicticos care vorbeşte mult şi fără sens, aşa, ca un lider de sindicat.

Nea' Alexandru însă este un bărbat de 57 de ani, apicultor din tată-n fiu, care şi-a crescut cei doi copii cu banii de pe miere. E supărat că anul acesta a fost secetă, dar miere tot a făcut ceva-ceva la rapiţă şi la salcâmul din primăvară.

A pornit de la un singur stup primit cadou de la tatăl său şi astăzi are 185. S-a lăsat de serviciu în 1988, când toată lumea îi zicea că este nebun. Cele 185 de familii de albine îi aduc aproape patru tone de miere pe an.

Statul plăteşte 3,5 lei pe kilogramul de miere, însă numai în limita a zece kilograme pe stup. Restul se vinde la piaţă, pe la cunoştinţe sau se păstrează pentru consumul propriu. Anul apicol începe din toamnă, când se pregătesc familiile de albine, se schimbă mătcile şi se tratează stupii.

Primăvara, în prima zi în care au înflorit copacii, nea' Alexandru trebuie să fie deja instalat la marginea pădurii cu stupii după el. Stă plecat de acasă cu săptămânile, doarme în tractor, mănâncă ce apucă, se spală cu apa din fântâni şi îşi alungă singurătatea cu un aparat radio cu baterii.

După salcâm urmează rapiţa, iar mai apoi lanurile de floarea-soarelui. Se spune că un lan de floarea-soarelui "cercetat" de albine îşi dublează productivitatea. Aşa că mulţi din proprietarii terenurilor respective se bucură atunci când sunt aleşi de apicultori. "Mai sunt şi alţii care ne alungă sau ne cer bani ca să ne lase lângă lanul lor", povesteşte nea' Alexandru.

Până la taraba din piaţă preţul mierii se triplează "Nu ai să vezi apicultor amărât", spune şeful albinarilor din Piteşti. Practic, ce înseamnă să fii preşedintele asociaţiei de apicultori? Nea Aexandru spune că nimic deosebit. Doar că asta presupune să mai stai de vorbă cu albinarii din judeţ, să te mai plimbi pe banii tăi pe la întâlnirile apicultorilor şi cam atât.

Gheorghe Alexandru este bucuros atunci când poate să dea sfaturi unui începător sau să ţină cursuri de apicultură pentru a-i califica pe cei care nu au patalama la mână. Pentru a putea comercializa mierea de albine, este obligatoriu să fii apicultor calificat. De la un stup de albine, un apicultor rămâne cu maxim 20 kilograme de miere.

Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Albine (ANCA) plăteşte 3,5 lei pe kilogram. Statul mai dă o subvenţie de 2 lei pe kilogram, însă numai în limita a 10 kilograme de miere pentru un stup. Oricum, mierea ajunge pe tarabele din pieţe la 13-14 lei kilogramul. Apicultorul cheltuieşte însă în jur de 10.000 de lei pe an cu motorina, medicamentele şi tratarea stupilor.

Preţul mierii a scăzut dramatic în ultimii ani din cauza invaziei de miere chinezească, foarte ieftină. Eugen Zorici, preşedintele ANCA, declara zilele trecute în presă că anul acesta vom importa miere din China pentru că pe piaţa autohtonă este o mare lipsă de miere de salcâm. "Nu este adevărat. Noi am făcut miere suficientă, însă ANCA preferă să importe din aceea ieftină şi de proastă calitate din China, să o amestece cu cea românească şi să scoată un profit mai bun", susţine Gheorghe Alexandru.

Filofteia Lăzăroiu creşte de una singură 100 familii de albine Filofteiei i-a murit soţul acum şapte ani de zile. De atunci se descurcă singură cu 100 de stupi. Are o casă mare şi frumoasă în satul Buneşti de Argeş, un Cielo parcat la umbră în curte şi face două tone de miere pe an. Şi polenul îi aduce un profit frumuşel, însă în acest an nu a făcut polen mai deloc.

A făcut cursuri de apicultor cu nea' Alexandru, pentru că altfel nu primea subvenţie de la stat pe mierea produsă. Albinele ei sunt mai cuminţi, pentru că nu s-au dat la noi când am urcat în tractorul cu stupi. Umblă cu grijă la stupi, îi afumă cu un fel de cădelniţă plină cu jăratic şi vorbeşte cu locatarele stupilor, care se aşază pe braţele femeii, însă nu o înţeapă.

Cel mai greu îi este Filofteiei să plece în pastorală, femeie de 53 de ani, singură, la sute de kilometri de casă. Are un angajat, tractorist, care o duce până la lanul de pastorală, însă de acolo se descurcă singură. "Plec şi la 300 de kilomteri de casă, pe la Calafat sau Giurgiu, unde e bine pentru stupi", spune femeia. În Buneşti-Mălureni sunt vreo şapte-opt familii de apicultori.

Se ştiu de o viaţă, se ajută între ei şi trăiesc bine. "Apicultura nu mai este la fel de profitabilă ca acum zece ani, de exemplu, pentru că mierea nu are preţ, iar cheltuielile sunt mari: motorina e scumpă, tractorul la fel, stupii...", se plânge Filofteia. Nea' Alexandru a ţinut neapărat să ne ducă la cel mai mare apicultor din zonă, o familie care are nu mai puţin de 450 de stupi.

Un căsoi mare, din cărămidă, netencuit şi vagoane de lemn frumos colorate cu galben, verde sau albastru care umpleau curtea imensă a familiei Dinu. "De la 400 de stupi în sus, te poţi considera fermier apicol", spune Ion Dinu, capul familiei. La această fermă sunt asociaţi şi Dan, şi Nicolae, fiul şi ginerele lui Ion. Cei 400 de stupi întreţin trei familii.

Ion Dinu nu se mulţumeşte doar cu apicultura. A investit bani în utilaje agricole şi, când nu e plecat în pastorală, ară, seamănă sau prăşeşte pământurile sătenilor. Ion Dinu este printre cei mai vechi apicultori din Buneşti. Are stupi încă din 1981 şi a apucat vremurile bune ale apiculturii, dar şi ani crunţi, în care nu şi-a scos nici mierea necesară pentru întreţinerea stupilor.

Albinele lui Ion Dinu erau cam agitate din cauza căldurii excesive şi atunci când stăpânul lor le-a tulburat liniştea pentru a scoate o ramă pentru pozat, roiul ne-a pus pe fugă prin grădina gospodarului. "Nu zic, este o meserie bănoasă, însă lucrurile merg din ce în ce mai prost, se plânge apicultorul. În fapt, nimeni nu o să spună că îi merge extrem de bine şi că face bani cu găleata de pe urma albinelor, deşi foarte mulţi dintre apicultori chiar aşa fac.

Însă, în timp ce în Ungaria apicultorul primeşte echivalentul a şapte lei pe un kilogram, în România albinarul abia primeşte jumătate. Într-adevăr, mierea se vinde în piaţă cu 13-14 sau chiar 15 lei pe kilogram, însă un apicultor nu îşi poate permite să piardă timpul la tarabă cu borcanele de miere. Nici să angajezi pe cineva nu e rentabil, pentru că ce iei pe mere dai pe pere, şi atunci te mulţumeşti cu trei lei jumate, cât îţi dă procesatorul, şi gata.

FIŞA AFACERII

De la un stup de albine, un apicultor rămâne cu 20 kilograme de miere pe an. ANCA plăteşte 3,5 lei pe kilogram, iar statul mai adaugă 2 lei/kg, însă în limita a 10 kilograme pe stup Un apicultor cu 400 de stupi se alege cu 12.000-13.000 de euro pe an numai din miere, dacă întreaga cantitate este vândută angro la ACAR

La aceşti bani se mai adaugă aproximativ 5.000-6.000 de euro pe an din vânzarea polenului. Există apicultori care preferă să îşi vândă singuri mierea în piaţă, la borcan, iar astfel profitul se triplează. Aceste cazuri însă sunt extrem de rare Un apicultor cu 400 de stupi cheltuieşte aproximativ 10.000 de lei anual pentru întreţinerea lor. Cea mai mare parte din bani se duce pe motorină, roviniete, medicamente pentru albine şi întreţinerea stupilor.