ANM: Concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate deasupra României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nori litoral plaja foto calin gavrilas

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au publicat o analiză ce relevă că valorile de monoxid de carbon nu vor fi ridicate deasupra României, după ce zilele trecute au circulat informaţii, neconfirmate oficial, potrivit cărora un nor toxic format în urma bombardamentelor din Ucraina s-ar îndrepta inclusiv spre România.

În perioada 21 - 24 martie, în estul şi sud-estul României, circulaţia aerului se va face din sector nordic şi nord-estic, vântul va avea intensificări mai ales pe parcursul zilei de marţi, când îndeosebi în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în sud-vestul Moldovei, vor fi rafale în general 55 - 65 km/h, iar în zona montană aferentă temporar vitezele vor fi de peste 70 - 80 km/h.

„În restul teritoriului, circulaţia aerului se va realiza predominant din sector nord-vestic şi vestic, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe parcursul zilei de marţi, cu viteze ce vor atinge la rafală 40 - 45 km/h”, potrivit ANM. 

Cu toate acestea, specialiştii susţin că datele furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus) arată că, în cursul următoarelor zile, deasupra României, concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.

Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus reprezintă unul dintre cele şase servicii ale programului Copernicus, program de observare a Pământului al Uniunii Europene (UE) şi oferă informaţii consistente şi controlate de calitate legate de poluarea şi sănătatea aerului, energia solară, gazele cu efect de seră şi schimbarea climei, peste tot în lume.

În acelaşi timp, datele furnizate de Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (calitateaer.ro), validate şi verificate zilnic de agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului indică faptul că valorile concentraţiilor de monoxid de carbon sunt scăzute (sub 1 mg/mc), situându-se în intervalele normale pentru această perioadă a anului.

Pentru monoxidul de carbon este reglementată o valoare maximă zilnică a mediilor, pe opt ore, de 10 mg/mc, potrivit sursei citate. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite