Alianta Mortii - pregatita pentru un al doilea 11 septembrie
Oficialitati americane considera ca noul val de atentate a inceput prin atacul din Tunisia. Directorul FBI crede ca teroristii nu mai pot fi opriti. El le prevesteste americanilor atentate sinucigase cu bomba, de genul celor comise in restaurantele si autobuzele din Israel. Intre timp, agentii FBI sustin ca teroristii pot arunca in aer apartamente din zgarie-nori
Lideri ai retelei Al-Qaida s-au intalnit in mare secret, la sfarsitul lunii martie, in Liban, cu persoane din conducerea a doua organizatii extremiste din Orientul Mijlociu, Hamas si Hezbollah, precum si cu responsabili ai altor grupari teroriste, a anuntat, luni seara, canalul de televiziune ABC, citand oficialitati de la Washington care au preferat sa-si pastreze anonimatul. In timpul acestei intalniri, considerate fara precedent, au fost examinate posibilitatile de a declansa actiuni comune impotriva Statelor Unite si ai aliatilor traditionali ai Casei Albe, printr-un nou val de atentate. Potrivit surselor citate de ABC, este pentru prima oara cand Al-Qaida, Hamas si Hezbollah au lasat deoparte rivalitati mai vechi, hotarand sa-si uneasca fortele pentru a ataca, in primul rand, Statele Unite, Marea Britanie, Israelul, dar si alte obiective occidentale din intreaga lume. Mai mult, o serie de oficialitati americane sunt de parere ca un nou val de actiuni teroriste, puse pe seama membrilor Al-Qaida, ar fi inceput deja o data cu atentatul comis in apropierea unei sinagogi din Tunisia, fiind continuat, in urma cu doua saptamani, prin uciderea a 11muncitori francezi, in Pakistan. Se pare ca, alaturi de alte date adunate de la talibanii si teroristii capturati, informatiile despre aceasta adevarata "alianta a mortii" se afla la originea avertismentelor insistente pe care administratia de la Washington le-a formulat in ultimele zile in privinta declansarii unui al doilea val de atentate. La numai o zi dupa ce vicepresedintele american, Dick Cheney, avertizase asupra riscului pregatirii unor acte similare celor din 11 septembrie, directorul FBI, Robert Mueller, a afirmat, ieri, ca se teme de posibilitatea producerii, pe teritoriul Statelor Unite, a unor atentate sinucigase cu bomba, de genul celor comise in restaurantele si autobuzele din Israel. "Va mai avea loc un atac terorist. Nu vom putea sa-l oprim !", a spus Mueller, in cea mai plina de resemnare declaratie facuta vreodata de un director al FBI. Intre timp, agenti ai FBI anuntau ca este posibil ca teroristii sinucigasi sa inchirieze apartamente in zgarie-nori, pe care sa le arunce in aer, provocand distrugerea cladirilor vizate. Dupa ce a fost aspru criticata ca a stiut dinainte de 11 septembrie de posibilitatea producerii unor atentate, dar nu a avertizat populatia, administratia de la Washington pare sa fi cazut acum in cealalta extrema. Declaratiile alarmiste din ultima vreme ale oficialitatilor au accentuat insa psihoza terorismului. Intr-un sondaj dat publicitatii, luni, de ABC si cotidianul "Washington Post", se arata ca, pentru majoritatea americanilor, un nou atac terorist impotriva Statelor Unite este, practic, imposibil de evitat. Doar 46 la suta dintre cei intervievati au declarat ca au incredere in capacitatea administratiei Bush de a preveni un nou val de atentate teroriste pe teritoriul american. In schimb, 52 de procente dintre participantii la sondaj cred ca Al-Qaida nu poate fi impiedicata sa loveasca din nou. Si numarul celor care considera ca administratia Bush depune toate eforturile pentru a garanta securitatea nationala a scazut pana la 54 de procente, fata de 66, inregistrate intr-un sondaj realizat la 10 martie a.c.





















































