Adevaruri de altadata : "Istoria" lui Lovinescu | adevarul.ro

Adevaruri de altadata : "Istoria" lui Lovinescu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

S’a anunţat, concomitent, că pregătiţi o Istorie a literaturii române contemporane... Este vorba de o lucrare nouă? În această lucrare nu bat drumuri noi, ci mă întorc pe un drum bătut de mult, a cărui concluzie a fost o istorie similară, apărută în cinci şi oprită la 1925.

În ultimii zece ani s’a produs însă o literatură foarte abundentă şi de bună calitate, vrednică de a fi clasată şi încadrată.
Trecerea de la foiletonul de ziar până la firida istoriei literare şi apoi a cărţilor de lectură şi a manualelor şcolare e mult mai anevoioasă decât s’ar putea închipui. Exemplul recent al manualelor d-lui Al.

Rosetti ne aduce dovada. Plecând dela intenţia sincronizării gustului estetic al tinerimii cu adevăratul studiu de evoluţie a literaturii noastre contemporane, d-sa a introdus valorile noi consacrate unanim de critica literară, dând, de pildă, locul cuvenit d-lor T. Arghezi şi Ion Barbu.

Adevăruri atât de indiscutabile au apărut însă ca adevărate revelaţii şi manualele atacate ca antinaţionale şi conrupătoare ale gustului tinerimii române. Vântul de obscurantism literar, atât de puternic astăzi, a suflat şi asupra acestei încercări de a mai forma gustul literar al viitoarelor generaţii după modele de mult depăşite...

Ce v’a determinat să pregătiţi această «lucrare», accesibilă marelui public?Intenţia de a condensa într’un singur volum experienţa a treizeci de ani de luptă pentru îndrumarea gustului literar în sensul evoluţiei fireşti a literaturii române o am mai demult, «Istoria» mea în cinci volume neputând încăpea în toate manualele şi neducând evoluţia scrisului până în zilele noastre”.

Fragment dintr-un interviu luat lui Eugen Lovinescu, în 1937, de Adevărul literar şi artistic

Top articole

Partenerii noștri