Un medic anestezist din Franța comentează scandalul de la spitalul Pantelimon: „Nu mi se pare nicio greșeală”

Profesorul de Anestezie şi Terapie Intensivă, Dan Longrois, care activează la Paris şi care este unul dintre cei mai reputaţi experţi în branşa sa, consideră că decizia celor doi medici de la spitalul Pantelimon de a reduce doza de noradrenalină a fost una corectă.

„Doammna cu coasa”, așa cum era numită doctorița acuzată de omor FOTO Arhiva

 „A ajunge la concluzia că scăderea dozelor de noradrenalină este cauza decesului mi se pare excesiv şi chiar dacă ar fi fost o autopsie, concluzia aceasta nu poate fi credibilă”, a declarat acesta. 

Profesorul de Anestezie şi Terapie Intensivă Dan Longrois, care activează la Paris şi este unul dintre cei mai reputaţi experţi în branşa sa, a explicat, în contextul scandalului izbucnit la Spitalul Pantelimon, ce presupune, concret, îngrijirea în secţiile de terapie intensivă, cum este folosită în anumite faze noradrenalina, dar şi ce cadru legislativ au adoptat foarte multe ţări occidentale legat de limitarea terapeutică în cazul pacienţilor aflaţi în stadii terminale de boală. 

„Reducerea dozelor de noradrenalină nu a fost o greșeală”

Pacienţii care ajung în terapie intensivă, afirmă medicul, ajung acolo pentru că au probleme de sănătate grave, iar organele vitale precum inima, plămânii, rinichiul, ficatul, creierul sunt disfuncționale. „Principiul îngrijirii în terapie intensivă este că tratamentul pe care îl aplică doctorii este capabil să mobilizeze ceea ce numim noi rezerve funcţionale, adică înseamnă că organul disfuncţionează, dar dacă este îngrijit în mod corect, poate să recupereze o parte din funcţiile lui ca să păstreze în viaţă pacientul”. 

Cu tehnicile moderne de terapie intensivă putem înlocui aproape total funcţia plămânului, funcţia inimii, rinichiului, în parte funcţia ficatului, nu putem înlocui funcţia cerebrală. Prin toate aceste tehnici se încearcă recuperarea organului afectat care mai poate avea o rezervă funcțională minimă sau, dimpotrivă, poate intra în așa-numita șoc refractar. „Şocul refractar înseamnă că nu mai este nicio funcţie mobilizabilă şi atunci orice ar face doctorii, rezultatul terapiei intensive va fi decesul, nu poate fi altul. Deci acest pacient, când a fost admis în reanimare, era într-o stare de şoc refractar, înseamnă că oricât de mare ar fi doza de noradrenalină nu mai este niciun fel de rezervă funcțională şi probabilitatea de menţinere în viaţă este de aproape zero”, a explicat medicul pentru news.ro.

Acesta consideră că în situația unui șoc refractar „faptul că dozele de noradrenalină au fost scăzute nu sunt o greşeală în sine”. Motivul?  „Pentru că, la un moment dat, sunt efecte paradoxale cu această noradrenalină şi crescând foarte foarte mult dozele sunt efecte nefaste. Deci nu mi se pare nicio greşeală şi raţionamentul fiziopatologic pentru reducerea dozelor de noradrenalină poate să fie justificat. A ajunge la concluzia că scăderea dozelor de noradrenalină este cauza decesului mi se pare excesiv şi chiar dacă ar fi fost o autopsie, concluzia aceasta nu poate fi credibilă”, consideră Prof. Dan Longrois. 

Ce înseamnă „limitare terapeutică” și care este protocolul în Franța

În Franța, eexplică medicul, pacienții, cât încă sunt în perioada de sănătate deplină, îşi pot exprima dorinţa, într-un cadru legislativ, legat de ce trebuie să se întâmple cu ei în eventualitatea în care ar putea avea nevoie de internare în ATI. Însă, există o legislație și pentru situațiile în care pacientul nu-și exprimă nici o dorință în acest sens.  „În foarte multe ţări occidentale legislatorul a creat un cadru care nu este extrem de strict, în care pacienţii, când sunt încă în plină sănătate pot să scrie directive anticipate pe un registru şi pot să spună nu vreau să fiu admis în reanimare dacă mi se întâmplă ceva, sau dacă sunt admis în reanimare nu vreau să fiu intubat şi pus sub ventilaţie mecanică. Aceste directive anticipate pot fi modificate oricând, bineînţeles, pot fi împărtăşite cu familia, şi sunt un element de reflecţiune pentru doctori. 

În absenţa acestor directive anticipate, doctorii de terapie intensivă pot să considere că evoluţia pacientului, bolile lui cronice, răspunsul mai mic sau ma mare la tratament fac ca speranţa de succes a terapiei intensive să fie foarte foarte mică, dacă nu chiar zero. „ Și atunci familia este informată şi legislatorul a prevăzut ca medicii din terapie intensivă să contacteze medici din altă terapie intensivă, ca să nu fie şi actori şi arbitri, şi atunci cer colegilor să-şi dea o opinie despre starea pacientului şi atunci se decide, nu neapărat...în Franţa nu există eutanasie, dar se decide o limitare a escaladei terapeutice, se decide de exemplu să nu mergem la mai mult de 5 mg pe oră de noradrenalină, orice s-ar întâmpla, se decide ca, dacă este un stop cardiac, pacientul să nu fie reanimat pentru că nu are niciun fel de speranţă de ieşit din reanimare într-o stare compatibilă cu o viaţă, să spunem, acceptabilă dacă nu normală”, a explicat profesorul. 

Aceste proceduri se numesc în Franţa proceduri de limitare terapeutică, foarte legale.  „Familia bineînţeles că participă, rolul familiei poate să fie major, familia poate să spună nu suntem de acord sau să spună ne revedem în fiecare zi şi în funcţie de evoluţie o să vedem şi este un dialog într-un cadru legislativ destul de corect şi cu foarte foarte puţine probleme medico-legale.  Acest cadru legislativ poate fi extins pacienţilor terminali în afară de terapie intensivă, şi găsim în acest cadru legal soluţiile cele mai bune, mai întâi pentru pacient, pentru ca familia să fie de acord şi după aceea nu intervin consideraţii medico-economice, sau de cost, este total umană. Pacienţii care au petrecut câteva zile sau săptămâni în terapie intensivă, inclusiv cei tineri, în ciuda tratamentelor moderne, cei care supravieţuiesc spun că suferinţa este teribilă în terapie intensivă şi cei care supravieţuiesc au, în general, cu o calitate de viaţă foarte, foarte alterată”. 

România nu are o legislație care să reglementeze terapia bolnavului din ATI

„Acest cadru legislativ mi se pare un element esenţial, toate ţările occidentale l-au adoptat, nu pe acelaşi model, fiecare ţară a creat un cadru legislativ adaptat, deci problema nu mai este medicală, nici legislativă, este societală, adică societatea trebuie să accepte faptul că la un moment dat pacienţii care sunt spre boli terminale nu este rezonabil să escaladăm la nesfârşit pentru că nu au niciun fel de beneficiu, suferă şi nu are niciun fel de sens. Din câte ştiu eu un asemenea cadru legal în România nu există şi atunci limitarea aceasta a terapiilor ar putea beneficia de un cadru legislativ”, a precizat medicul. 

„Societatea îşi dă seama că medicina nu are puteri nelimitate, doi, creează o relaţie de înţelegere între pacient, societate şi doctori şi acuzaţiile faţă de doctori că ”nu aţi făcut maximum” nu vor mai exista. Deci mi se pare soluţia cea mai importantă şi cea mai utilă pentru societate, pentru pacienţi şi pentru corpul medical, este o soluţie de compromis cu grija pacientului cu prioritate”,  explică acesta de ce este nevoie de o astfel de legislație. 

Prof. Dan Longrois îşi oferă sprijinul şi expertiza colegilor din România pentru crearea unui cadru legislativ legat de limitarea terapeutică. „Aş dori şi dacă pot contribui, o să o fac cu mare plăcere pentru colegii mei care sunt în Societatea de Anestezie şi Terapie Intensivă, şi cu care am colaborări de foarte mulţi ani, dacă experienţa mea în Franţa ar putea ajuta, o să fac cu mare plăcere pentru a găsi un cadru legislativ care protejează toţi actorii şi în primul rând pe pacienţi”.