Prof.dr. Codruţ Sarafoleanu: „Diferenţa dintre un medic bun şi unul excepţional o fac detaliile“
0
Din motive variate, termenul de excelenţă a ajuns cumva desuet. Lumea nu mai are încredere când toată lumea se declară excelentă. Prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, medic primar ORL, explică în ce constă diferenţa între un medic foarte bun şi unul excepţional, în opinia sa.
Prof.dr. Codruţ Sarafoleanu, medic primar ORL, şeful Clinicii ORL de la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti, e de părere că nu este prea mult să vorbim despre excelenţă în medicina românească. Universitarul vorbeşte despre direcţiile de cercetare care corespund patologiei actuale şi care se desfăşoară în instituţia sanitară mai sus amintită.
„Excelenţa în medicină este, înseamnă, până la urmă, să oferi soluţii, să pui un diagnostic mai rapid şi mai civilizat, să oferi o varinată chirurgicală sau terapeutică mai bună şi, în final, să oferi o calitate mai bună a vieţii pacientului.“
Pentru că, dacă vorbim corect, există şi situaţii în care, în ciuda tuturor eforturilor medicale, nu mai ai ce să faci cu un pacient, adaugă specialistul. „Dar este important şi felul în care îl ajuţi pe pacientul respectiv să ajungă la acel destin. Şi asta, în oncologie mai ales, este un principiu de care noi ţinem cont: că există o demnitate a trecerii în nefiinţă. Şi dacă îl tot operăm pe pacient şi îl mutilăm, nu cred că îl ajutăm prea mult pentru că, oricum nu mai are viaţă şi devine un fel de Frankenstein dacă îl tot operăm. Pe când, dacă reuşim să-l ajutăm să poată trăi decent este mult mai bine.“
„Pacientul trebuie implicat în decizia terapeutică“
„Apoi, există şi ideea de psihologie a pacientului bolnav de cancer sau de o boală gravă. Şi el trebuie implicat în decizia terapeutică. Multă vreme, în România, nimeni nu ţinea cont de acest aspect, doctorul era suveran. Acesta este motivul pentru care au apărut echipele multidisciplinare oncologice – decizia nu o mai ia un singur om - şi este foarte corect. Pacientul trebuie să consimtă şi să fie foarte convins de ceea ce i se întâmplă, familia trebuie să-l suţină dacă se poate. Înainte, familia ne ruga să nu comunicăm rezultatul pacientului. Păi, din pornire nu putem să începem niciun tratament.“
Potrivit profesorului, sunt mulţi chirurgi excepţionali. „Râdeam cu vechii profesori din medicina bucureşteană pe care am avut onoarea să-i am ca profesori, şi care spuneau: diferenţa dintre un medic excepţional şi un medic foarte bun o fac detaliile. Dacă eu reuşesc să observ mai multe detalii şi, în funcţie de aceste detalii, să ofer o soluţie, poate la momentul respectiv pentru pacient am fost un medic excepţional şi nu doar unul bun. E valabil şi în chirurgie: trebuie să fii foarte atent, să nu fii foarte convins că numai ce ştii tu e bine şi trebuie să fii onest cu pacienţii tăi. E un crez pe care-l am şi pe care îl insuflu şi rezidenţilor.“
Avem clinici care sunt parte a unor studii care se fac la nivel internaţional?
„Da, avem, în toate specialităţile. Şi, în mod special, sunt clinici de stat şi universitare, pentru că parteneriatele pe proiecte de cercetare s-au putut face prin universităţi pentru că aşa cereau normele proiectelor europene, fie, mai puţin frecvent, pe spitalul care găzduia clinica respectivă.“
„Am să vă dau exemplu Clinicii ORL Sf. Maria care a făcut un proiect de cinci milioane de euro pe bani europeni de dezvoltare de infrastructură de cercetare clinică. Şi normele spuneau că trebuie să aplicăm cu proprietarul spaţiului. Care era Spitalul Sf. Maria, Primăria municipiului Bucureşti. Deci, acel proiect a fost făcut aşa, nu prin UMF, având în vedere condiţiile de eligibilitate. Cercetarea clinică pe care noi am dezvoltat-o prin înfiinţarea acelor laboratoare s-a adresat patologiei vestibulare şi auditive. Foarte mulţi pacienţi au ameţeli. Au tulburări de echilibru. Foarte mulţi bătrâni devin dependenţi de anturaj, îşi sacrifică un membru al familiei sau fac fracturi şi devin un balast pentru societate. Şi am dezvoltat un laborator de vestibulologie şi audiologie care permite să diagnosticăm corect absolut orice tulburare de echilibru şi să ştim dacă pacientul trebuie să rămână la ORL ca să facă tratament şi recuperare, ca să devină măcar independent în propria locuinţă în cazul acestor bătrâni, sau trebuie mers la neurologie, la neurochirurgie sau la oftalmologie/reumatologie.“
„O altă idee care a fost dezvoltată în acest proiect – explorarea senzorială. Nu exista niciun laborator de explorare a olfacţiei în România. Şi există la Spitalul Sf .Maria din 2016, de când am finalizat proiectul. Sunt foarte multe situaţii în care pacienţii îşi pierd mirosul. Există posibilitatea să testăm subiectiv cu anumite substanţe odorante, şi posibilitatea testării obiective care ne permite să apreciem dacă nervul olfactiv mai funcţionează sau nu şi dacă pacientul respectiv mai poate fi recuperat. Pacienţii vin cu acestă suferinţă care adaugă şi conotaţii sociale. O doamnă nu se mai poate folosi de un parfum, o mâncare bună, scade şi acuitatea gustativă pentru că mirosul şi gustul merg mână în mână, şi atunci lucrurile devin frustrante. În plus, există un risc foarte important pentru accidente casnice. Nu mai simţi mirosul de gaze şi au fost foarte multe accidente care s-au întâmplat.“
Dar mirosul nu dispare cu timpul, după vârsta de 70 de ani?
„Apare o oarecare atenuare, pentru că e vorba de îmbătrânirea senzorială. Dar sunt oameni la 30 de ani care păţesc acest lucru din cauze virale. Sunt anumite viroze şi virusuri care au aşa o plăcere deosebită de a ataca nervii senzoriali. În cazul acesta - nervul olfactiv. Mai sunt anumite accidente, mai sunt anumite toxice inhalatorii şi, revenind la explorarea olfacţiei, a fost şi o solicitare a INML care ne-a spus că pentru anumite cazuri de disfuncţii senzoriale nu există investigaţii. Şi mirosul era una dintre ele. Erau foarte multe cazuri de agresiuni, de traumatisme, de accidente auto în care paceinţii declarau sau afirmau pierderea unui simţ. În speţă simţul olfactiv. Şi atunci nu se puteau testa.“
„Am dezvoltat un laborator de electromiografie laringiană. Asta înseamnă că putem studia toate tulburările neurologice ale laringelui şi faringelui. Şi putem face recuperarea pacienţilor care au probleme de înghiţit. Sunt foarte mulţi pacienţi care au tot felul de pareze şi de paralizii care le afectează nu doar vocea, ci şi respiraţia. Unii ajung purtători de canulă traheală. Putem face neuroregenerare, putem relua funcţia care a fost pierdută odată cu instalarea paraliziei. Recuperarea deglutiţiei e foarte importantă. Sunt foarte mulţi pacienţi care au tulburări de deglutiţie după anumite operaţii care le modifică anatomia, după radio şi chimioterapie care produce tot felul de modificări fibroase, după diverse accidente, care îi lasă cu diverse reconstrucţii aproximative în urgenţă şi cu mare deficit funcţional pe partea de deglutiţie şi, bineînţeles. în contextul unor boli neurologice grave.“
„Şi atunci, studiem posibilitatea de a recupera deglutiţia şi chiar facem anumite proceduri de stimulare electrică a unor grupe musculare care ştim că sunt deficitare, pentru a încerca să oferim o calitate decentă a vieţii acestor pacienţi. Pentru că altfel ei rămân purtători de gastrostome sau se hrănesc pe sonde alimentare.“
„Am dezvoltat laboratorul de somn de somnologie în care explorăm pacienţii cu probleme respiratorii. În funcţie şi de preferinţele lor şi de indicaţii facem şi intervenţiile chirurgicale dedicate. Şi am dezvoltat posibilitatea de explorare de chirurgie endoscopică, în ideea în care putemn să avem nişte biopsii mai ţintite, nişte piese mai potrivite pentru anumite examene histopatologice, imunohistochimice şi, implicit, teste genetice. Sunt precoupări foarte importante pe patologia cu virsul HPV care este în continuă creştere în sfera ORL şi care are legătură cu cancerele de orofaringe, de laringe. Ideea cea mai importantă este ca, la un moment dat, să beneficiem de un vaccin. Colaborarea cu Institutul „Matei Balş“ este foarte bună.“
Se încarcă comentariile...
