Mituri demontate despre sănătate pe timp de iarnă: aerul rece nu te îmbolnăveşte şi alcoolul nu te încălzeşte
0Auzim des că nu trebuie să deschidem ferestrele iarna şi să nu petrecem prea mult timp în aer liber, fiindcă răcim. Sau că, atunci când afară e frig, dacă ai capul acoperit, nu vei pierde prea multă căldură corporală. Niciuna dintre aceste idei nu este adevărată, spun specialiştii.
Mitul: Aerul rece te îmbolnăveşte
Răceala, la fel ca şi gripa, este, într-adevăr mai comună iarna decât vara. Dar acest lucru nu pentru că de vină ar fi aerul rece, timpul petrecut în frig, ci pentru că virusurile responsabile cu aceste afecţiuni trăiesc şi se înmulţesc mai bine atunci când afară temperaturile sunt scăzute. „De altfel, celulele care combat infecţiile din corp se înmulţesc atunci când te expui aerului rece. Acesta este modul în care organismul răspunde stresului pe care-l reprezintă temperaturile scăzute“, subliniază medicul american Rachel C. Vreeman, citat de CNN.
Mitul: Iarna scapi de alergii
Alergiile ar putea fi explicaţia reală pentru manifestări care te „păcălesc“ că ai fi răcit, de tipul nasului înfundat, strănuturilor repetate şi usturimilor în gât. Potrivit Fundaţiei pentru Astm şi Alergii din SUA, o persoană din cinci suferă de alergii „de interior şi de exterior“, iar cele de interior se agravează iarna. Ferestrele mai mult închise păstrează aerul plin de praf şi de alţi factori alergeni şi, în plus, se pot dezvolta multe tipuri de mucegai.
Dacă manifestările persistă mai mult de zece zile sau se atenuează după ce administrezi un medicament antihistaminic, ar fi timpul să mergi la un alergolog.
Mitul: Nu e nevoie de foloseşti protecţie solară decât vara
Zăpada şi gheaţa refletă lumina solară şi, deci, potenţează efectul nociv al radiaţiilor ultraviolete. De fapt, zăpada reflectă până la 80% din radiaţiile nocive, astfel încât acestea atacă pielea din două părţi. Prin urmare, cremele de protecţie solară sunt chiar mai necesare iarna decât vara, avertizează specialiştii.
Mitul: Pierzi cea mai mare parte din căldura corporală dacă nu ai capul acoperit
Contrar descoperirilor din anii 1950, când un studiu realizat pe militari din armata americană a arătat că partea corpului pe care e cel mai important să o acoperi atunci când e foarte frig afară este capul. „Studiul respectiv, în care voluntarii au vizitat Arctica fără să-şi acopere capul, este total greşit. De fapt, căldura se pierde prin orice parte a corpului e descoperită. E logic!“, subliniază medicul Vreeman.
În aceeaşi măsură, dacă-ţi acoperi capul, dar nu porţi mănuşi, se va pierde o mare parte din căldura corpului prin mâini, spune specialista.
Mitul: Dacă bei alcool, te vei încălzi mai uşor
Chiar dacă alcoolul te face să te simţi încălzit, de fapt, ceea ce face el este să-ţi scadă temperatura în interiorul organismului. Mai precis, atunci când consumi alcool, mare parte din sânge „fuge“ către piele, fiindcă vasele de la acest nivel se dilată. Aşa se explică de ce ne înroşim la faţă, de exemplu. Aceasta în detrimentul organelor interne, care au cea mai mare nevoie de căldură. Prin urmare, senzaţia de căldură este doar temporară şi înşelătoare, fiindcă avem senzaţia că putem sta în frig şi riscăm să suferim de degerături sau de alte probleme precum hipotermia periculoasă.
În plus, alcoolul nu mai lasă corpul să tremure, acesta fiind un bun mecanism de autoapărare când temperaturile sunt scăzute.