Insuficienţa cardiacă, sindromul care afectează un milion de români

Orice boală cardiacă se poate complica prin dezvoltarea insuficienţei cardiace, incidenţa sindromului fiind mai mare la persoanele vârstnice. Cel mai îngrijorător este că nouă din zece bolnavi nu ştiu că suferă de acest sindrom.

Aproximativ un milion de români suferă de insuficienţă cardiacă, 25.000 de persoane sunt diagnosticate în fiecare an cu această boală. Problema este că 9 din 10 bolnavi nu au primit un diagnostic, subliniază dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină (CIM). Potrivit acestuia, „insuficienţa cardiacă este prima cauză de internare în spitalele din România“, incidenţa insuficienţei cardiace în rândul populaţiei României fiind de 4,7%. Cam 35% din pacienţii cu insuficienţă cardiacă au un grad ridicat de severitate a bolii şi o calitate a vieţii extrem de scăzută, care este influenţată şi de efectele psihologice, de reacţiile adverse la tratament şi de limitările de ordin social, mai spune dr. Geantă. Toate aceste informaţii sunt extrase din raportul Grupului pentru Insuficienţă Cardiacă, publicat recent.

„La prima vedere, cifrele par puţin exagerate, mai ales că, pornind de la media europeană, numărul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă în România ar trebui să fie în jur de 400.000. Este adevărat că ne-am obişnuit ca România să fie codaşa Europei la statisticile de sănătate a populaţiei, însă o creştere cu peste 100% a incidenţei unei boli într-o ţară membră a Uniunii reprezintă chiar un factor de alarmă. Pe de altă parte, incidenţa de 4,7 % din populaţie a fost rezultatul unui studiu efectuat de un colectiv de cardiologi de marcă din Bucureşti şi, până la publicarea unor noi date, vom considera veridice datele studiului“, comentează dr. Claudiu Chivu, medic primar chirurgie cardiovasculară la o clinică privată din Bucureşti.

Trebuie sa mai ţinem cont, mai spune acesta, de faptul ca populaţia rurală, cu acces redus la informare şi educaţie sanitară reprezintă un procent important din populaţia României. Aşa că nu este surprinzător faptul că o porporţie mare din pacienţii cu insuficienţă cardiacă nu ştiu că suferă de această boală.

Ce înseamnă insuficienţa cardiacă

„În fiecare zi, inima pompează aproximativ 7.000 de litri de sânge, asigurând în acest fel necesarul de oxigen şi de substanţe nutritive în tot organismul, pentru a hrăni cele aproximativ 75 de miliarde de celule care alcătuiesc corpul unui adult. Energia pe care o produce inima într-o zi i-ar fi suficientă unui automobil să parcurgă distanţa dintre Bucureşti şi Ploieşti“, explică dr. Marius Geantă.

Pentru a susţine acest efort remarcabil, principalele celule ale inimii (celulele miocardice sau miocitele) se reînnoiesc la fiecare 28 de zile, adaugă medicul.

Mai în glumă, mai în serios, putem spune că, în fiecare lună, avem o inimă complet nouă, făcând astfel posibil efortul de a se contracta ritmic, de aproape 100.000 de ori în fiecare zi, pentru a transporta, prin vasele de sânge, către ţesuturi, substanţele necesare pentru a face posibilă viaţa.

„Dacă, dintr-un motiv sau altul, numărul acestor celule scade, cum se întâmplă după infarctul miocardic, când miocitele se distrug, ori dacă inima bate mai rar sau prea repede, cum se întâmplă atunci când suferim de diverse tulburări ale ritmului cardiac, cantitatea de sânge care ajunge în ţesuturi este mai mică decât cea necesară pentru buna funcţionare, iar în aceste situaţii vorbim despre insuficienţa cardiacă“.

Pentru a păstra strict terminologia medicală, insuficienţa cardiacă nu este propriu-zis o boală, ci un sindrom, un moment în evoluţia mai multor boli cardiovasculare, precum infarctul miocardic şi celelalte suferinţe ischemice ale inimii, tulburările de ritm cardiac, hipertensiunea arterială, boli ale valvelor cardiace şi unele malformaţii ale inimii, punctează dr. Geantă.

În principiu, orice boală cardiacă se poate complica prin dezvoltarea insuficienţei cardiace. Alte cauze pot fi hipertensiunea arterială netratată, diabetul zaharat, ateromatoza coronariană (îngustarea arterelor prin depuneri de colesterol) dislipidemia (colesterol şi trigliceride mari în sânge) şi obezitatea, din cauza căreia cresc tensiunea arterială, glicemia şi colesterolul.

„Respir greu şi obosesc chiar şi când merg câţiva paşi“                    

„Sângele care nu mai poate fi pompat se acumulează la presiune foarte mare fie în plămâni, fie în circulaţia venoasă, provocând simptomele şi semnele afectării cardiace, respectiv lipsa de aer, oboseala evidentă, creşterea volumului inimii, a ficatului, acumularea de lichid în plămâni, umflarea picioarelor, imposibilitatea de a mai dormi pe spate“, explică dr. Claudiu Chivu.

Constantina N., 65 de ani, din Bucureşti este obeză, are diabet şi a fost diagnosticată şi cu insuficienţă cardiacă. „Toate necazurile au pornit de la kilogramele în plus. Am făcut diabet, iar acum am şi probleme cu inima. Respir greu şi obosesc chiar şi când merg câţiva paşi. Mi se umflă picioarele şi nici să dorm nu pot, pentru că nu pot respira dacă stau întinsă. Iau tratament, ţin dietă, dar bolile pe care le am sunt greu de dus. Mi-e frică să nu mor în somn“, mărturiseşte femeia.

Ion O., de 56 de ani, tot din Bucureşti, are o afecţiune a arterelor coronariene. „Din pricina colesterolului am depuneri pe artere. Urmez tratament pentru ca boala să nu se agraveze şi sunt mereu sub monitorizare“, explică pacientul.

Insuficienţa cardiacă apare la orice vârstă, chiar şi la copiii mici, dar maximul incidenţei se înregistrează la persoanele de peste 60 de ani, mai spune dr. Chivu. „Explicaţia incidenţei mari peste această vârstă este simplă: este vârsta la care majoritatea bolilor de inimă se manifestă, precum şi vârsta la care boli precum hipertensiunea arterială şi diabetul deja instalate de mai mulţi ani încep să-şi facă simţite efectele asupra inimii“, adaugă dr. Chivu.

În fapt, fiecare om care se ştie cu o boală de inimă trebuie să ajungă să se împrietenească foarte bine cu suferinţa sa, consideră dr. Geantă. „Să ştie când o ţine sub control, să-şi dea seama dacă se întâmplă evenimente nedorite, neaşteptate, să le înţeleagă gravitatea şi să se adreseze, în acest din urmă caz, medicului curant. În general, o boală de inimă este o boală cronică, iar persoana o poate duce pe picioare câteva decade“.

Mortalitate mai mare ca în cancer

În România, insuficienţa cardiacă afectează aproximativ un milion de oameni, un număr aproximativ egal cu cel al bolnavilor de cancer. „Dar ceea ce se ştie mai puţin este că mortalitatea la cinci ani de la diagnosticul de insuficienţă cardiacă este mai mare decât mortalitatea la cinci ani prin mai multe forme comune de cancer“, afirmă dr. Geantă.

De ce se întâmplă acest lucru? „În timp ce, în oncologie, ştiinţa a progresat enorm în ultimii ani, iar în cancerul de sân sau de prostată, regula este supravieţuirea pe termen lung, în insuficienţa cardiacă, abia în 2015 a fost aprobat primul tratament cu adevărat nou din ultimii 25 de ani. În acest timp, s-au investit 300 de miliarde de dolari pentru descoperirea de terapii noi pentru insuficienţa cardiacă, fără a se obţine un progres măcar comparabil cu cel din oncologie“.

Când boala afectează igiena personală

Necazul este că bolnavul cu insuficienţă cardiacă are şi o calitate a vieţii cu atât mai scăzută cu cât boala sa este mai avansată. „În fazele iniţiale, când efortul fizic este permis într-o anumită limită, calitatea vieţii este acceptabilă, iar limitările sociale nu-şi fac simţită prezenţa. Din punct de vedere psihologic, consilierea este recomandată din primele faze ale insuficienţei cardiace, deoarece acceptarea francă a situaţiei şi a tratamentului poate face diferenţa în cursul evoluţiei bolii“, explică dr. Chivu.

Dr. Geantă adaugă că „respiraţia grea şi oboseala extremă, la eforturi chiar reduse, îl determină pe bolnavul cu insuficienţă cardiacă să renunţe, treptat, atât la activităţile recreative, sociale, care-i făceau plăcere, dar se ajunge adesea ca limitările bolii să se manifeste şi la nivelul activităţilor curente, pe care fiecare dintre noi le face fără a simţi vreun efort: igiena personală, curăţenia locuinţei, prepararea hranei“.

Incapacitatea de a face cel mai mic efort, edemele (umflarea picioarelor), ascita (acumularea de lichid în abdomen) creează un tablou traumatizant atât pentru familie, cât şi pentru pacient. În timp, pe fondul internărilor repetate în spital pentru acutizările insuficienţei cardiace, bolnavul va face faţă din ce în ce mai greu solicitărilor banale de peste zi, devenind dependent de ajutorul celor din jur. „Tendinţele suicidale, manifestările depresive sunt accentuate şi de scăderea debitului sangvin cerebral. De altfel, insuficienţa cardiacă reprezintă una dintre patologiile cu numeroase internări prelungite. Cu un mare consum de resurse în fazele finale ale bolii“, conchide dr. Chivu.

Respectarea tratamentului previne episoadele dramatice

Ca să nu se ajungă la situaţii grave, în care orice mişcare pare imposibilă pentru bolnavul de insuficienţă cardiacă, este foarte importantă prevenţia. Aceasta ar trebui să se axeze pe cauză, respectiv pe tratamentul bolii de inimă de fond. „Tratamentul corect post-infarct miocardic, al hipertensiunii arteriale, al tulburărilor de ritm şi al celorlalte suferinţe ale inimii trebuie să fie obiectivul principal, tocmai pentru a evita instalarea insuficienţei cardiace“, explică dr. Geantă.

Odată instalată insuficienţa cardiacă, tot efortul trebuie direcţionat către evitarea agravării bolii. „În acest sens, este esenţial ca perioada de spitalizare pentru prima acutizare a bolii să fie suficientă pentru ca bolnavul să se stabilizeze. Sunt medici cardiologi care au tendinţa de a externa mai repede decât ar trebui un astfel de pacient, adesea pe fondul unor presiuni administrative, de exemplu pentru că trebuie eliberat un pat în salon“ subliniază dr. Marius Geantă. Aspectul este extrem de important, câtă vreme 15% din bolnavii cu insuficienţă cardiacă mor în primele trei luni de la externarea din spital, iar alţi 30% se reinternează în acelaşi interval de timp, mai spune Geantă. De aceea, managementul intraspitalicesc al insuficienţei cardiace este o verigă esenţială. „Altfel, şi medicul de familie are un rol esenţial în recunoaşterea semnelor precoce ale insuficienţei cardiace, în evaluarea acestora şi monitorizarea unui pacient de acest tip după externarea din spital“.

Esenţial este însă ca atât medicul cardiolog, cât şi medicul de familie să promoveze o comunicare deschisă cu pacientul, dar şi cu familia (în măsura în care aceasta este şi dorinţa bolnavului), pentru a-l face conştient de riscurile asociate bolii, dar şi de beneficiile pe care le poate aduce schimbarea stilului de viaţă, alături de urmarea unui tratament adecvat.

„Bolnavul cu insuficienţă cardiacă trebuie ajutat nu doar prin consulturi complexe şi prin prescrierea unui tratament modern, ci şi printr-o consiliere adecvată, continuă, pornită dintr-o comunicare de la egal de egal“, conchide dr. Geantă.

„Medicul trebuie să-i explice pacientului boa, nu doar să-i dea medicamente“

Tratamentul pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă este complex şi presupune, în primul rând, schimbarea stilului de viaţă. „În funcţie de faza de evoluţie a bolii, efortul fizic trebuie dozat, trebuie redus aportul de sare, de grăsimi, de dulciuri, de alcool, eliminat fumatul, iar regimul alimentar trebuie adaptat în funcţie de afecţiunile asociate – dislipidemii , diabet zaharat . Acestea ca principii de bază“, explică dr. Chivu.

În plus, bolnavii trebuie să urmeze şi un tratament medicamentos. „Tocmai faptul că există nenumărate clase de medicamente cu multiple efecte secundare sugerează ideea că nu există un tratament medicamentos ideal, cu rezultate spectaculoase în această afecţiune“, completează el.

Transplantul cardiac, o soluţie

„Medicul cardiolog şi medicul de familie au obligaţia de a-i explica bolnavului în ce constă suferinţa sa de fond şi care este riscul de a dezvolta insuficienţa cardiacă, iar în momentul apariţiei primelor semne ale insuficienţei cardiace, trebuie să-i explice suplimentar bolnavului că a intrat într-o etapă nouă de evoluţie a bolii, în care riscurile sunt mai mari ca înainte“, explică dr. Geantă. Medicul trebuie să evite situaţia în care-i prescrie pacientului tratamentul pentru insuficienţa cardiacă, dar nu-i explică noul context patologic, mizând pe faptul că bolnavul va urma terapia doar pentru că aşa i-a spus doctorul. „În epoca internetului, a democratizării accesului la informaţia medicală, o atitudine de tipul «medicul dispune, pacientul execută şi nu comentează» nu este doar anacronică, dar poate pune în pericol, în sens propriu, viaţa unui om cu insuficienţă cardiacă“, punctează dr. Geantă.  

Tratamentul chirurgical este una dintre opţiunile bolnavilor cu insuficienţă cardiacă. Acesta presupune corectarea leziunilor coronariene sau valvulare, alte cauze ale bolii. „În cazul cardiomiopatiei, transplantul cardiac aduce o îmbunătăţire spectaculoasă a calităţii vieţii, dar cu preţul unui mod de viaţă foarte echilibrat şi al administrării unui tratament imunosupresor continuu. Din păcate, numărul transplanturilor cardiace este limitat de posibilitatea de donare“, afirmă dr. Chivu.

Ca proceduri intermediare până la transplant, există resincronizarea ventriculară şi implantarea cordului artificial, proceduri scumpe şi cu un impact redus asupra calităţii vieţii. „În ultima perioadă, avem aşteptări foarte mari de la terapiile genice şi posibilitatea de a obţine organe în laborator“, spune dr. Chivu.