De la creatorii vaccinului anti-COVID Pfizer: Avem 15 vaccinuri împotriva cancerului, aflate în teste clinice
0Ugur Sahin şi Özlem Türeci, cuplul de imuno-oncologi co-fondatori ai BioNTech, compania care a dezvoltat vaccinul anti-COVID-19 pentru Pfizer, fac studii privind potenţialul ARN-ului de a pune în mişcare sistemul imunitar şi în lupta împotriva cancerului şi a altor boli precum malarie şi HIV. "Avem 15 vaccinuri anticancerigene supuse testării clinice, cel mai avansat fiind cel împotriva melanomului”.
Progresele ştiinţifice importante ale acestei perechi sunt acum relatate într-o carte intitulată „Vaccinul care a schimbat lumea”, scrisă împreună cu jurnalistul Joe Miller.
„ARN mesager - a explicat Ugur Sahin - este cea mai veche formă de programare construită de natură, deoarece transmite celulelor instrucţiunile de producere a proteinelor. Am înţeles imediat potenţialul enorm care exista în furnizarea de informaţii direct celulelor imune, codificându-le în ARN mesager. Şi apoi lasă sistemul imunitar să facă ceea ce face cel mai bine: să ne protejeze corpul de ameninţări”.
„Următorii cinci până la zece ani ar putea duce la o schimbare de paradigmă în multe dintre vaccinurile existente”.
„ARN mesager ne permite să reprogramăm sistemul imunitar nu doar pentru a-l stimula, ci şi pentru a-l calma - explică ei - iar acest lucru va fi preţios pentru tratamentul bolilor autoimune în care daunele sunt făcute de un sistem imunitar hiper-reactiv - şi în medicina regenerativă”.
Există, de asemenea, multe alte boli pe care soţii intenţionează să le abordeze pe termen scurt prin metoda lor clinică. De exemplu, malarie şi tuberculoză, dar şi HIV.