Cât de sigur e steriletul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steriletul este un dispozitiv în forma literei T care este introdus în uter doar de către medicul ginecolog şi care are rolul de a împiedica apariţia unei sarcini. Dar cât de sigur este steriletul?

Potrivit unui studiu publicat recent în revista Obstetrics & Gynecology, steriletul este o metodă contraceptivă foarte sigură, ce poate fi folosită inclusiv de către adolescente iar efectele adverse au loc extrem de rar.

Având în vedere că prezervativul nu este tocmai pe placul bărbaţilor atunci când vine vorba de protecţie, doamnele sunt nevoite să ia pilule contraceptive orale, care au destul de multe efecte secundare, sau pot apela la sterilet.

La acest capitol însă stăm destul de prost, dacă luăm seama de rezultatele unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice, care spune că mai mult de 75% dintre românce nu ştiu ce este un sterilet şi cum funcţionează. 

Cât de sigur e steriletul. Tipuri de sterilet: avantaje şi dezavantaje

Steriletul poate fi două feluri:
 

  • sterilet hormonal, care distruge spermatozoizii şi îngroaşă mucusul din colul uterin, astfel încât sperma să nu poată ajunge în uter (are o durată de funcţionare de 5 ani).


Acest tip de sterilet ar putea ameliora simptomele menstruaţiei dureroase, cu crampe şi sângerări abundente, nu predispune la îngrăşare iar studiile recente spun chiar că ar reduce riscul cancerului de endometru. Pe de altă parte, există un risc, mic ce-i drept, de apariţia a chisturilor ovariene, precum şi sensibilitate la nivelul sânilor, schimbări de dispoziţie, acnee sau dureri de cap.

  • sterilet cu fire de cupru, care favorizează apariţia unui lichid toxic pentru spermatozoizi  (are o durată de funcţionare de 10 ani).  

Sper deosebire de steriletul hormonal, acesta ar putea să înrăutăţească menstrele, în sensul că ar putea fi mai abundente, dureroase şi de lungă durată, plus că există riscul să perforeze uterul sau să fie expulzat în vagin în primele luni. 

Cele mai frecvente probleme cu care se confruntă femeile care au sterilet sunt crampele asemănătoare celor menstruale după inserare şi posibile infecţii. Există şi cazuri rare în care femeile nu suportă dispozitivul, fiind necesară îndepărtarea lui. Nu foarte des se intampla ca steriletul sa fie expulzat din uter, fara ca acest lucru sa se observe sau femeia sa aiba vreun simptom. Insa in acest caz nu mai exista protectie impotriva unei eventuale sarcini. Mai sigure sunt cele cu eliberare de hormoni, cu o rata de siguranta de 99%. spune Dr. Andreas Vythoulkas, medic ginecolog la Clinica Medsana.

Cât de sigur e steriletul – Contraindicaţii

Steriletul nu este o decizie înţeleaptă dacă suferiţi de infecţii uterine, boala inflamatorie pelvină, sunteţi alergice la cupru sau luaţi anumite medicamente, însă lista contraindicaţiilor este lungă şi cel mai indicat este să discutaţi cu medicul ginecolog în detaliu toate aceste aspecte. 

În caz că vreţi să vă montaţi sterilet dar, totodată, vreţi să aveţi un bebe la un moment dat, medicii asigură că acesta nu afectează fertilitatea. Reţineţi însă că steriletul nu vă protejează de bolile cu transmitere sexuală.

Indicaţii la montarea steriletului

Steriletul se introduce în uter doar de către medicul ginecolog, cu sau fără anestezie, şi are o rată de succes de 99%. Procedura durează doar câteva minute şi este mult mai uşor suportată de către femeile care au născut pe cale naturală.

Steriletul este o metodă contraceptivă sigură, cu condiţia să fie inserat corespunzător în uter, întotdeauna de către un medic ginecolog. Înainte de montarea unui sterilet este nevoie de o consultaţie la medic, pentru efectuarea unei ecografii transvaginale, care să certifice că uterul este curat - fara sinechii sau fibroame - si ca endometrul este si el sanatos, pentru a nu exista complicatii ulterioare, completează Dr. Andreas Vythoulkas.

Multe femei nu simt absolut nimic atunci când le este introdus steriletul, iar altele simt o mică înţepătură sau durere asemănătoare cu cea experimentată în cazul efectuării unui test Babeş Papanicolau.


După intervenţie este posibil să apară uşoare sângerări (spotting) şi crampe, în special dacă nu aţi fost niciodată însărcinate.

La interval de 4-6 săptămâni după montarea steriletului, este indicată vizita la medicul ginecolog pentru a verifica dacă steriletul este comfortabil şi se află în poziţia potrivită. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite