Astmul în copilărie poate duce la apariția demenței în viața de adult

0
Publicat:

Copiii care suferă de astm ar putea avea probleme de memorie. Este concluzia la care au ajuns specialiștii americani care corelează sănătatea plămânilor cu cea a creierului. Descoperirile se bazează pe analiza unui eșantion de 473 de copii din SUA care au dezvoltat astm la începutul vieții. 

copil spital
Bolile respiratorii cronice pot îmbolnăvi creierul. Sursa: arhivă

Potrivit autorilor studiului, starea respirației pare să afecteze memoria de scurtă durată a copiilor. Iar cu cât vârsta pacienților este mai mică, cu atât și riscurile sunt mai mari. „Acest studiu subliniază importanța privirii astmului ca o potențială sursă de dificultăți cognitive la copii”, a spus profesorul Simona Ghetti, unul dintre autorii cercetării. 

„Devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că bolile cronice, nu doar astmul, ci și diabetul, bolile de inimă și altele, pot expune copiii la un risc crescut de dificultăți cognitive. Trebuie să înțelegem factorii care ar putea exacerba sau proteja împotriva riscurilor”, a mai spus aceasta. 

Aportul redus de oxigen către creier declanșează afecțiuni pe termen lung

Cauza principală a apariției deficiențelor cognitive ar fi, potrivit specialiștilor americani, aportul redus de oxigen către creier. Nicholas Christopher-Hayes, primul autor al studiului, a precizat că „vârsta copilăriei este o perioadă de îmbunătățire rapidă a memoriei și, în general, a cogniției. La copiii cu astm bronșic această îmbunătățire poate fi mai lentă”.

Pierderea memoriei din cauza acestei afecțiuni respiratorii ar putea avea, la rândul ei, consecințe. Specialiștii au declarat că în cazul acestor pacienți pe termen lung pot apărea probleme cognitive și mai grave precum demența”, a mai  spus Nicholas Christopher-Hayes. „Poate fi, de asemenea, un efect direct al simptomelor de astm și al atacurilor de astm care perturbă învățarea, sau un efect mai subtil cauzat de procesele inflamatorii din căile respiratorii care se revarsă în circulație și afectează alte părți ale corpului”, spune și Nick Hopkinson, profesor de medicină respiratorie și director medical al organizației caritabile Asthma + Lung UK.

Fiind considerat o boală cronică, astmul este o afecțiune de lungă durată a căilor respiratorii superioare. Acestea suferă o inflamație permanentă care, în anumite situații, poate îngreuna respirația. Căile respiratorii devin atât de înguste, încât aerul nu se mai poate mișca liber.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite