Alertă InfoCons! Produse de post, la pachet cu zeci de E-uri. Gustările cu până la 56 de aditivi
0Odată cu începerea Postului Adormirii Maicii Domnului, InfoCons trage un semnal de alarmă privind calitatea produselor de post aflate la vânzare în magazine și restaurante. Potrivit unei analize recente, multe dintre alimentele consumate în această perioadă sunt bogate în aditivi alimentari (E-uri), sare și zahăr, depășind valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Până la 56 de E-uri într-o singură gustare
Studiile InfoCons arată că o simplă gustare de post, formată din pâine, pastă vegetală, margarină, halva, lapte de soia, tofu, suc tip ceai și gumă de mestecat, poate conține până la 56 de aditivi alimentari. Distribuția pe categorii este următoarea:
- Pâine: până la 8 E-uri
- Pastă vegetală: până la 13 E-uri
- Margarină: până la 6 E-uri
- Halva: până la 3 E-uri
- Suc tip ceai: până la 8 E-uri
- Lapte de soia: până la 5 E-uri
- Tofu: până la 2 E-uri
- Gumă de mestecat: până la 11 E-uri
Sare în exces: cu 84% mai mult decât recomandarea OMS
În aceeași gustare de post, cantitatea de sare poate ajunge la 9.21 grame, în condițiile în care OMS recomandă maximum 5 grame pe zi. Asta înseamnă că, doar dintr-o gustare, consumatorii pot depăși limita zilnică recomandată cu 84.2%.
Zahăr peste limită: cu 50% mai mult decât doza zilnică
La capitolul zahăr, aceeași combinație alimentară poate conține până la 37.7 grame de zahăr, cu mult peste cele 25 grame recomandate zilnic de OMS — o depășire de 50.8% din limita considerată sigură pentru sănătate.
Meniurile de post din restaurantele
Totodată, InfoCons a realizat un studiu cu privire la ingredientele și valorile nutriționale a preparatelor de post ce se comercializează în restaurante.
Conform datelor existente în meniurile fizice din restaurantele ce au făcut obiectul studiului sau pe siteurile acestora de unde consumatorii pot comanda online produsele situația este următoarea:
- Ciorba de legume poate conține până la 9 E-uri, între 0.66 – 3.47 grame de zahăr și 0.04 – 7.76 grame de sare.
- Platoul vegetarian poate include până la 2 E-uri, între 2.72 – 11.84 grame de zahăr și 0.91 – 3.7 grame de sare.
În total, o astfel de masă poate livra consumatorilor peste 11 aditivi alimentari, 15.31 grame de zahăr și 11.46 grame de sare, cantități care pun în pericol sănătatea, mai ales în cazul unui consum regulat.
Cum te poţi proteja
Cu ajutorul Aplicației Europene InfoCons, consumatorii află numărul total de E-uri , ingredientele, valorile nutriționale, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, etc.
De asemenea, cu ajutorul calculatorului integrat în Aplicația Europeană InfoCons , consumatorii își pot seta cantitatea de produse pe care urmează să o consume, iar Aplicația InfoCons le va dezvălui cantitatea de zahăr și caloriile regăsite în cantitatea de produse selectate .