Alăptarea nu asigură mereu contracepţia

0
0
O nouă sarcină este posibilă  şi în perioada alăptării, mai ales după şase luni de la naştere
O nouă sarcină este posibilă şi în perioada alăptării, mai ales după şase luni de la naştere

Până la şase luni de la naştere, amenoreea de lactaţie poate proteja de o nouă sarcină numai în anumite condiţii. În perioada alăptării se pot lua anticoncepţionale orale pe bază de progesteron. Este bine ca metoda contraceptivă să fie indicată de medicul ginecolog, la controlul de şase săptămâni după naştere.

Alăptarea bebeluşului oferă protecţie contraceptivă numai dacă nu s-a reinstalat ciclul menstrual, dacă perioada dintre două alăptări nu depăşeşte patru ore ziua şi şase ore noaptea, iar intervalul de la naştere nu este mai mare de şase luni. După această perioadă, este recomandată folosirea unei metode suplimentare de protecţie, precum prezervativul.

„Acesta combină rolul contraceptiv cu cel lubrifiant, ca să nu mai vorbim de protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală", menţionează medicul Ciprian Pop-Began, asistent universitar obstetrică-ginecologie, de la Spitalul de Urgenţă „Elias" din Bucureşti. Din cauză că mucoasa vaginală este mai uscată în perioada lăuziei, urmare a reducerii nivelului de estrogen, este indicat să se folosească şi un lubrifiant.

Şi prezervativul feminin poate fi utilizat în timpul alăptării, fiind la fel de eficient ca şi cel masculin. Acesta este confecţionat din poliuretan şi este prevăzut la fiecare dintre capete cu un inel flexibil. Poate fi introdus cu până la opt ore înaintea actului sexual, însă trebuie scos imediat după.

Pilule cu progesteron

În perioada alăptării se pot folosi şi anticoncepţionalele orale, însă numai cele pe bază de progesteron. Pilulele cu estrogen nu sunt indicate, din cauză că acest hormon, administrat oral, poate reduce secreţia de lapte matern.

„Administrarea pilulelor cu progesteron se face în mod continuu, urmând o succesiune de 28 de tablete care se iau zilnic, câte una. În momentul finalizării unei folii, se continuă cu următoarea folie, fără a se face pauză", recomandă medicul Ciprian Pop-Began.

Dintre metodele contraceptive hormonale se poate opta şi pentru injecţiile pe bază de progesteron. Acestea se injectează intramuscular după şase săptămâni de la naştere. Injecţia contraceptivă oferă protecţie pentru trei luni şi are o eficienţă comparabilă cu pilulele contraceptive (98-99 la sută).

Steriletul, altă soluţie

Dispozitivul intrauterin sau steriletul este o altă metodă contraceptivă la care pot recurge femeile care îşi hrănesc copilul la sân. Acesta este un dispozitiv din plastic, care conţine cupru sau un hormon (progesteron), care se eliberează treptat în organism.

Se monteză numai de medicul ginecolog, la şase-opt săptămâni după naştere şi, în funcţie de tipul dispozitivului, oferă o protecţie de până la cinci-zece ani. Steriletul nu este indicat femeilor cu antecedente de infecţii alte tractului genital. Metoda nu protejează de bolile cu transmitere sexuală, iar printre posibilele efecte adverse se numără durerile pelviene şi sângerările între menstruaţii.

Se poate recurge şi la folosirea diafragmei, dispozitiv confecţionat dintr-un cauciuc moale, sub formă de cupolă, care se introduce în vagin înaintea actului sexual. Diafragma acoperă colul uterin şi se foloseşte împreună cu un gel sau cu o cremă spermicidă, acestea neavând efecte secundare asupra alăptării.

„După finalizarea alăptării, femeia trebuie să se prezinte la un consult, pentru a se stabili o nouă modalitate contraceptivă optimă", recomandă medicul Ciprian Pop-Began.

În cazul în care cuplul nu îşi mai doreşte copii, femeia poate recurge la sterilizarea chirurgicală (ligatura trompelor uterine), care nu influenţează în niciun fel alăptarea. 

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite