Valul de căldură se intensifică: ANM anunță cod portocaliu, cu temperaturi de până la 37 de grade

0
0
Publicat:

A fost emisă o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru zilele de sâmbătă și duminică, 7 și 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, valabilă pentru județe din Banat, Crișana, sud-vestul Olteniei și vestul Transilvaniei. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că se vor înregistra temperaturi maxime de până la 37 de grade Celsius.

Va fi cod portocaliu de caniculă sâmbătă și duminică. FOTO: arhivă
Va fi cod portocaliu de caniculă sâmbătă și duminică. FOTO: arhivă

Temperaturile se vor situa între 33 și 37 de grade Celsius iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități.

Cod portocaliu de caniculă, 7 și 8 iunie 2025. FOTO: meteoromania.ro
Cod portocaliu de caniculă, 7 și 8 iunie 2025. FOTO: meteoromania.ro

Tot în acest interval, a fost emis un cod galben de caniculă pentru Maramureș, sudul și estul Transilvaniei, nordul Moldovei, estul și nordul Olteniei și sudul Munteniei, unde temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius, fiind considerate deosebit de ridicate pentru această perioadă a anului.

Potrivit ANM, vremea călduroasă va persista și luni, 9 iunie, mai ales în sudul și sud-estul țării, unde disconfortul termic se va menține accentuat.

Meteorologii recomandă evitarea expunerii la soare, hidratare corespunzătoare și limitarea efortului fizic în orele de vârf. Persoanele vulnerabile, în special copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni cronice, sunt sfătuite să rămână în spații răcoroase.

În Capitală, se anunță temperaturi de până la 32 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea, valorile vor coborî spre 13–15 grade. 

În schimb, pe litoral, turiștii se vor bucura de vreme ideală pentru plajă. Cerul va fi senin, va bate o briză plăcută, iar temperaturile se vor menține suportabile, între 23 și 25 de grade Celsius. Totuși, apa mării va avea doar 17–18 grade, fiind rece pentru baie.

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite