Un nou ciclon lovește România. Urmează ploi în toată țara, care se vor transforma în lapoviță și ninsoare
0Vremea se mai răceşte faţă de ziua precedentă. Sunt aşteptate ploi în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 8 grade.

Un nou ciclon lovește România, iar vremea se schimbă radical. Temperaturile vor scădea brusc de sâmbătă, iar meteorologii anunță precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, inclusiv în București.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol, şi două atenţionări Cod galben de vânt, valabile în cea mai mare parte a ţării.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 aprilie, ora 10:00 - 7 aprilie, ora 18:00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii ce vor avea mai ales caracter de aversă şi vor acumula local cantităţi de apă de 10 - 20 l/mp şi izolat de 30 - 40 l/mp.
Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde şi se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană şi submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 - 15 cm.
În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40 - 50 km/h.
Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 şi 2 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol.
ANM avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece, temporar vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până spre sfârşitul săptămânii viitoare.
De asemenea, este în vigoare o atenţionare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului, viscol la altitudini în general de peste 1.700 m, în intervalul 5 aprilie, ora 13:00 - 5 aprilie, ora 23:00.
În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vor fi intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze de 50 - 70 km/h.
La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 75 - 85 km/h şi temporar va fi viscol.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 aprilie, ora 23:00 - 6 aprilie, ora 23:00 este în vigoare o atenţionare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă.
În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 70 km/h. La munte rafalele vor fi de 75 - 85 km/h, iar la peste 1.700 m de 90 - 100 km/h şi temporar va fi viscol.
Vor fi precipitaţii mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local şi temporar vor fi viscolite.
Se va depune strat de zăpadă în medie de 5 - 10 cm în sudul şi estul Transilvaniei, vestul Moldovei şi nordul Munteniei şi în general de 15 - 20 cm la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali.
Perioada cu vreme severă ar putea dura până la jumătatea săptămânii viitoare, avertizează specialiștii.