Cod galben de inundații pe râuri din şase judeţe, până miercuri dimineaţa. Unde sunt așteptate viituri periculoase
0Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenţionare Cod galben de inundații, valabilă până miercuri dimineață pentru râuri din şase judeţe.
Atenţionarea Cod galben de inundații este valabilă de la ora 14 a zilei de marți până miercuri, 17 iulie, la ora 8.
„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”, transmite INHGA.
Fenomenele amintite vizează râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa – bazin amonte S.H. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău, Covasna şi Prahova).
Unde sunt așteptate cele mai intense manifestări ale Codului Galben de inundații
Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici „cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare In intervalul 16.07.2024 ora 18:00 – 16.07.2024 ora 24:00 pe unele râuri mici din judeţele: Dâmboviţa şi Prahova.”, arată INHGA.
Potrivit hidrologilor, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
„În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații (...)”, se mai arată în atenționare.