Începe cel mai lung val de caniculă din istoria României: cinci zile cu 41 de grade Celsius și disconfort termic deosebit de accentuat. Recomandări pentru populație
0Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod roşu de caniculă pentru cea mai mare parte a ţării, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, temperaturile ajungând până la 41 de grade Celsius.
Indicele temperatură-umezeală(ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități, conducând la un disconfort termic ridicat, în special în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în capitala București.
„Valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35...40 de grade, iar pe litoral de 32...35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, a transmis ANM.
Pentru mai mult de jumătate de țară a fost emis Cod roşu de caniculă. Iar valul de căldură sufocantă va persista în toată ţara şi în zilele următoare,
„În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, a precizat ANM.
În Capitală. indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși nivelul critic de 80 de unități. Se prognozează o temperatură maximă de 39-40 de grade Celsius.
Recomandări pentru populație
Specialiștii Direcțiilor de Sănătate Publică recomandă ca deplasările dă fie făcute în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice).
Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00- 18.00
Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.
Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici).
Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică.
Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.
Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală.
Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei.
Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie.
Aveți grijă de animalele de companie. Nu lăsați niciodată oameni sau animale de companie într-o mașină închisă într-o zi caldă.
Persoanele care suferă de diferite afecțiunii își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.
Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmului activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
Recomandări pentru spaţii închise
Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
Acoperiţi ferestrele expuse la soare;
Menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 °C.
Scădeţi temperatura având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer, reglaţi aerul condiţionat la 5°C sub temperatura ambientală.
În cazul apariţiei simptomelor legate de expunerea la căldură (crampele de căldură, insolaţia, epuizarea, şocul hipertermic), încercaţi să vă odihniţi într-un spaţiu umbrit şi răcoros, consumaţi lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri), scădeţi temperatura corpului (udat şi ventilat).
Dacă manifestările nu dispar rapid sau se agravează, sunaţi la Numărul Unic de Urgență 112 sau îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată unitate de primire a urgenţelor.