Alertă meteo: Cod portocaliu de ploi torențiale și descărcări electrice în București, Ilfov și județul Constanța. A fost emis mesaj RO-ALERT
0Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 24 iulie, atenționări Cod portocaliu de averse torențiale şi descărcări electrice în Municipiul București și în județul Ilfov, valabile în următoarea oră.
Astfel, în Ilfov și Municipiul București sunt anunțate averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
Autoritățile au transmis și mesaje RO-Alert.
În contextul atenționările meteo, autoritățile recomandă: evitarea adăpostirii sau trecerii prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie; sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime; închiderea ferestrelor locuințelor și altor categorii de construcții.
În plus, este recomandat să nu atingeți stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Vreme rea în Constanța, Neamț, Iași și Arad
De asemenea, o atenționare Cod portocaliu a fost emisă și în județul Constanța, valabilă până la ora 20.00: Medgidia, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Mircea Vodă, Crucea, Peștera, Ciocârlia, Deleni, Saligny, Pantelimon, Târgușor, Siliștea, Grădina.
Meteorologii anunță averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.
Totodată, o atenționare meteo, valabilă în intervalul 24 iulie, ora 18:40 - 24 iulie, ora 20:00, Cod portocaliu de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină și vijelie a fost emisă și pentru mai multe localități din județul Neamț.
Localitățile din Neamț și Iași care se află sub cod Portocaliu: Roman, Săbăoani, Tămășeni, Cordun, Horia, Doljești, Gherăești, Sagna, Stănița, Gâdinți, Boghicea, Pâncești, Bira; Județul Iaşi: Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Cotnari, Scobinți, Țibana, Ruginoasa, Șipote, Erbiceni, Vânători, Bălțați, Ceplenița, Dagâța, Strunga, Ion Neculce, Sinești, Todirești, Focuri, Butea, Sirețel, Popești, Lungani, Oțeleni, Mircești, Brăești, Rachițeni, Gropnița, Plugari, Coarnele Caprei, Alexandru I. Cuza, Balș, Heleșteni, Hărmănești, Fântânele, Costești, Mădârjac, Cucuteni.
Meteorologii anunță că aversele vor acumula 25...40 l/mp.
În plus, specialiștii ANM au emis o atenționare cod Galben de averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni, valabilă până la ora 21.00, și pentru mai multe localități din județul Arad.
Localitățile vizate de avertizarea cod Galben: Lipova, Ineu, Șiria, Pâncota, Sebiș, Târnova, Șicula, Gurahonț, Ghioroc, Bocsig, Buteni, Săvârșin, Beliu, Seleuș, Almaș, Cermei, Bârzava, Zărand, Covăsinț, Tauț, Conop, Păuliș, Vărădia de Mureș, Birchiș, Bârsa, Archiș, Dieci, Chisindia, Dezna, Hășmaș, Ususău, Cărand, Moneasa, Bata, Șilindia, Ignești, Șiștarovăț.
În plus, începând cu ora 12:00 și până diseară la 21:00, în sud-vestul Transilvaniei și pe arii extinse la munte, se vor semnala averse torențiale. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50...70 l/mp.
Știre în curs de actualizare...