Ziua în care România a obţinut 9.700 de kilometri pătraţi din platoul continental al Mării Negre. Care era pretenția Ucrainei

0
Publicat:

La 3 februarie 2009, statul român a obţinut o hotărâre de răsunet la Curtea Internaţională de Justiţie în procesul de delimitare a platoului continental al Mării Negre. Din suprafaţa totală de 12.000 de kilometri pătraţi, România a obţinut 9.700 de kilometri pătraţi.

Marea Neagră FOTO Navy.ro
Marea Neagră FOTO Navy.ro

După ce negocierile de jumătate de secol între România şi URSS iniţial şi ulterior Ucraina au eşuat, la 3 februarie 2009, judecătorii de la Curtea Internaţională de Justiţie au acordat României aproape 80% din zona aflată în dispută, adică 9.700 de kilometri pătraţi de platou continental şi zonă economică exclusivă. 

Ucraina plecase de la premisa că are dreptul la o suprafaţă mai mare a platoului continental, în funcţie de lungimea ţărmului. Vecinii noştri voiau următoarea împărţire: şase părţi ei şi o parte România. Numai că ei măsuraseră şi ţărmurile golfurilor şi limbilor de pământ, în contradicţie cu prevederile Convenţiei Drepturilor Mării, care prevedea clar faptul că se măsoară doar ţărmurile relevante. Cum nu s-a ajuns la niciun compromis, la 13 septembrie 2004, Bogdan Aurescu, actualul ministru de Externe, a semnat cererea de sesizare pentru declanşarea procesului de la Haga. 

Echipa de negociere a fost condusă de Bogdan Aurescu. Tot el a rostit pledoaria finală în faţa magistraţilor de la Haga. „A fost cea mai bună soluţie de delimitare maritimă pe care a obţinut-o vreodată un stat. Consider că a fost cel mai important dosar de care m-am ocupat“, a mărturisit el.

Bogdan Aurescu a participat din anul 2000 la negocieri, fiind şeful delegaţiei sau adjunct pe parcursul anilor. „Având experienţa de la CEDO, eu fiind agent, ştiam tot ceea ce conţineau dosarele de pe vremea în care negociam cu URSS-ul“, a declarat Aurescu pentru Adevărul. Echipa pe care a condus-o a fost formată din maximum 20 de persoane. A avut lângă el experţi cartografi şi în specialişti în resurse minerale. 

Echipa de la Haga
Echipa de la Haga

Cu mâinile strânse şi cu lacrimi în ochi

După patru ani cât a durat procesul, tot el a susţinut şi pledoaria finală de la Haga: „Domnule preşedinte, încheiem aşa cum am început: cu dreptul internaţional. Dreptul internaţional este suveranul absolut pe care toţi actorii şi toate acţiunile comunităţii internaţionale ar trebui să îl urmeze şi să îl respecte. Cuvintele inspirate ale lui Nicolae Titulescu, a cărui prestigioasă efigie se află nu departe de această Mare Sală a Justiţiei, în apropierea Palatului Păcii, îmi vin în minte: el definea suveranitatea statelor ca fiind «grevată de o ‚servitute internaţională în favoarea păcii şi a dreptului internaţional»“.

Pentru prima dată, mâinile au început să-i tremure. S-a prins de pupitru şi a continuat. Echipa prezentă avea lacrimi în ochi. „Citesc, pe rând, fiecare dintre coordonatele liniei, cu grade, minute şi secunde, care reprezenta soluţia cerută de România Curţii. Pe ecran, din acele coordonate pe care le rosteam atent, cu ritmul vocii măsurat de emoţie, una după alta, linia României prindea contur, încet, dar sigur. Totul, dar absolut totul, după atâta efort, oboseală şi îndârjire, se concentra doar în acea linie, se reducea numai la acel contur“, scrie Bogdan Aurescu în cartea „Avanscena şi culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat“.

Primele hărți

Fostul ofițer de marină Eugen Laurian a făcut parte din echipa de negociere şi apoi din cea care a adus dovezi la proces. În calitate de specialist pe probleme de hidrografie şi topografie, a întocmit primele hărţi care au stat la baza dosarului de negociere. Fostul ofiţer de marină, care a navigat pe vedetele dragoare şi blindate de pe Dunăre şi care a deţinut şi funcţia de conferenţiar universitar la Academia Militară Generală, a pornit de la zero în această luptă cu Ucraina. „Am făcut două variante de delimitare a platoului continental şi am cerut mai mult decât ceea ce am obţinut la Haga. Cu echipa mea de trei oameni am întocmit toate hărţile, schiţele şi am făcut calcule de susţinere a variantelor noastre. Am întocmit peste 1.700 de pagini“, îşi aminteştea el. 

Din păcate, nu a fost prezent la Haga atunci când s-a citit hotărârea finală. „Ieşisem la pensie şi nimeni nu mi-a plătit deplasarea. Regula era ca fiecare minister să-şi plătească oamenii din echipă. Dar am aflat de la televizor decizia şi mi-am dat seama imediat pe unde treceau coordonatele“, spune el. 

Harta care arată delimitarea platoului continental al Mării Negre. Linia albastră reprezintă pretenţia Ucrainei, linia roşie – pretenţia României, iar linia verde este linia de delimitare stabilită la Haga.

„A fost o decizie logică, dar care a avut nevoie de 60 de ani pentru a trasa o linie imaginară pe o hartă“

Din aceeași echipă a făcut parte şi constănţeanul Octavian Buzatu, specialist la Direcţia Hidrografică Maritimă din Constanţa. „A fost o decizie logică, dar care a avut nevoie de 60 de ani pentru a trasa o linie imaginară pe o hartă“.  

O rundă de negocieri se purta în România, iar următoarea în Ucraina. „În funcţie de nivelul la care se discuta, întâlnirile aveau loc între consilieri sau reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, ai Agenţiei de Resurse Minerale“, spune Octavian Buzatu. Când se discutau probleme de decizie politică, se întruneau politicienii. 

Istoria negocierilor dintre România şi partea sovietică

Primele discuţii de delimitare a platoului continental al Mării Negre între România şi fostul URSS au apărut în anul 1967. Timp de 20 de ani au avut loc zece runde de negocieri, însă părţile nu au ajuns la consens, întrucât ruşii voiau Insula Şerpilor, o stâncă nelocuită, fără viaţă economică. Conform prevederilor Convenţiei privind dreptul mării, ONU stabilea faptul că un petec de pământ se poate numi insulă doar dacă are viaţă economică proprie şi se poate susţine, altfel se numeşte „rocă“. 

În perioada de frământări, revoluţii şi dezmembrarea statelor foste comuniste, negocierile au fost suspendate. După destrămarea URSS-ului, noul stat creat, Ucraina, a devenit pentru România un nou partener de negociere şi astfel, la Constanţa, la 2 iunie 1997, s-a semnat un tratat de bună vecinătate între România şi Ucraina care prevedea şi faptul ca cele două state suverane să-şi delimiteze spaţiul maritim. Şi astfel au fost reluate negocierile cu noului vecin, care au durat până în 2004. O anexă a Tratatului de bună vecinătate prevedea faptul că, în cazul în care cele două părţi nu ajung la un consens, se pot adresa Curţii de la Haga.

Nici negocierile cu noul stat nu ajungeau la niciun rezultat. „Ucrainenii mai pescuiau ilegal în zonă şi mai făceau prospecte pentru descoperirea de hidrocarburi, însă nicio parte nu deţinea legal platoul continental al Mării Negre“, spune Eugen Laurian.

Curtea Internaţională de Justiţie FOTO MAE
Curtea Internaţională de Justiţie FOTO MAE

Statutul Insulei Șerpilor nu s-a pus în discuție

Niciodată în timpul negocierilor nu s-a adus în discuţie şi Insula Şerpilor, întrucât, mărturiseşte Bogdan Aurescu, în tratatul politic dintre România şi Ucraina din anul 1997 există o prevedere care stabilea faptul că Insula Şerpilor aparţine Ucrainei. „Nu s-a pus în discuţie suveranitatea insulei, iar Curtea nu putea să se pronunţe asupra unui fapt cu care nu fusese sesizată“, a adăugat diplomatul. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite