Aproximativ 900 de taximetrişti falşi au rămas fără permis. Ce sancţiuni au mai fost aplicate în urma unor ample razii la nivelul întregii ţări
0
Circa 900 de şoferi care practicau taximetria în mod ilegal au rămas fără permise de conducere în urma unor razii ale poliţiştilor. Totodată au fost retrase 682 de certificate de înmatriculare, iar, în cazul a 187 de autovehicule, a fost dispusă imobilizarea.
„În perioada 26 martie - 25 aprilie, la nivel naţional, poliţiştii rutieri, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii, au desfăşurat activităţi în vederea depistării persoanelor care practică ilegal activităţi de transport de persoane, pentru diminuarea riscului de victimizare a populaţiei prin accidente rutiere, precum şi pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, informează Poliţia Română.
Astfel, au fost verificate 21.069 de autovehicule, fiind constatate 185 de infracţiuni, dintre care 130 la regimul rutier, iar 55 de altă natură.
Spre exemplu, la data de 31 martie, un şofer din Drobeta Turnu-Severin care a fost prins în timp ce practica în mod ilegal taximetria a rămas fără permis de conducere până în octombrie şi a fost amendat cu 5000 de lei.
„La data de 31 martie, poliţiştii Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu-Severin au depistat un bărbat care îmbarcase patru persoane din staţia transport public de persoane şi le transporta cu autoturismul proprietate personală, contra cost, fără a deţine pentru această activitate autorizaţie taxi sau copie conformă valabilă. Cu privire la cele constatate, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform prevederilor legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu amendă de 5.000 de lei şi a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ”, potrivit Poliţiei.
Peste 11.000 de sancţiuni contravenţionale
Potrivit sursei citate, în total au fost aplicate 11.285 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 576 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 18 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei de urgenţă privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.
Tototodă au mai aplicate 11 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei de urgenţă privind transporturile rutiere şi 105 pentru nerespectarea prevederilor hotărârii de guvern (HG nr.69/2012) care stabileşte încălcările prevederilor legislaţiei europene şi naţionale în domeniul transportului rutier.
De asemenea, au mai fost aplicate următoarele sancţiuni:
- 158 - pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora,
- 3.008 - pentru nerespectarea prevederilor legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
- 91 - pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice,
- 146 - pentru depăşire neregulamentară,
- 71 - pentru neacordare prioritate vehicule
- 238 - pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.