Video VIDEO Cea mai mare captură de droguri după 1990: Peste 330 de kilograme de heroină ascunse în două TIR-uri. Cum fentau traficanţii câinii poliţişti
0Peste 330 de kilograme de heroină au fost capturate, marţi, de autorităţile române. Este cea mai mare captură de heroină din ultimii 25 de ani. Drogurile au fost descoperite în două TIR-uri care transportau paleţi din rumeguş şi care încercau să iaşă din ţară prin două puncte de frontieră diferite. Valoarea pe piaţă a drogurilor capturate este de aproximativ 40 de milioane de euro.
UPDATE Daniel Horodniceanu, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a declarat, miercuri, că în cele două TIR-uri a fost găsită cantitatea totală de 333 de kilograme de heroină, cu o puritate de 60-65%. În mod obişnuit, puritatea heroinei care ajunge la consumator este de aproximativ 10-15%.
Valoarea totală a stupefiantelor este de 8 milioane de euro, însă, odată ajunsă pe piaţa neagră, împărţită în doze, şi vândută consumatorilor, preţul stupefiantelor ar fi crescut de cinci ori şi ar fi ajuns la o valoare finală de aproximativ 40 de milioane de euro.
Directorul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Poliţia Română, comisarul şef Claudiu Cucu, a precizat că gruparea de traficanţi era monitorizată de patru ani. „Drogurile proveneau din Afganistan şi aveau ca destinaţie Olanda, de unde o parte era exportată în alte ţări europene”, a explicat acesta.
Operaţiunea a avut numele de cod „Săgeata verde”, iar poliţiştii şi procurorii DIICOT au colaborat şi cu autorităţile din Turcia şi Ucraina.
Un cetăţean turc, coordonatorul reţelei în România
Gruparea de traficanţi era coordonată în România de cetăţeanul turc Yigit Hakan, care era sprijinit de doi conaţionali, Sincar Husein şi Iokman Omer, şi de românii George Solomon Saman şi Liviu Binga.
În perioada în care gruparea de traficanţi a fost monitorizată, poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au constatat că aceştia aduceau drogurile sub paravanul firmei de transport Unitrafic SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea.
Prin intermediul firmei de transport, traficanţii au făcut, din 2011, mai multe transporturi, folosind o rută nouă, prin Caucaz, acestea tranzitând între altele Turcia, Rusia şi Ucraina. La un transport, reprezentanţii firmei câştigau 1.000 de euro pentru fiecare kilogram de heroină.
Cum erau transportate drogurile
Drogurile erau ascunse în rezervorul suplimentar al TIR-urilor, dar asta după ce erau îmbibate cu piper şi ardei iute, pentru a nu putea fi detectate de câini. Anchetatorii au precizat că într-un rezervor încăpeau aproximativ 340 de pachete care cântăreau în jur de 500 de grame fiecare.
Anchetatorii au ridicat şi au dus la audieri 11 persoane, patru dintre aceştia fiind ulterior reţinuţi. Cei patru suspecţi, doi turci şi doi români, au fost prezentaţi miercuri magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
Pentru anihilarea reţelei au fost angrenaţi peste o sută de poliţişti.
Heroina, descoperită marţi în două TIR-uri care voiau să iasă din România
Heroina a fost descoperită, marţi, în urma unei acţiuni coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în coordonare cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare şi poliţiştii de frontieră. La faţa locului au fost mobilizate şi echipe ale Serviciului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (SPIR).
Pachetele de heroină erau ascunse în rezervoarele duble ale autovehiculelor, care fuseseră modificate tocmai pentru astfel de operaţiuni. TIR-urile care transportau drogurile aveau numere de Vâlcea. Drogurile proveneau din Afganistan şi trebuiau să ajungă în Olanda.
Heroina a fost adusă la Bucureşti cu un elicopter al MAI. De asemenea, şoferii TIR-urilor au fost aduşi în Capitală pentru a fi audiaţi.
Reţeaua a fost monitorizată timp de 4 ani. Aceasta este cea mai mare captură de droguri din Europa.