UPDATE Un grup de revoluţionari a intrat în greva foamei. Proteste în faţa Guvernului şi la Muzeul Antipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revoluţionarii protestează în faţa Guvernului şi la Muzeul Antipa FOTO Adevărul
Revoluţionarii protestează în faţa Guvernului şi la Muzeul Antipa FOTO Adevărul

Aproximativ 600 de persoane, membri ai unei organizaţii de revoluţionari, protestează luni la sediul Guvernului, în dreptul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, circulaţia fiind oprită pe o bandă.

UPDATE Un grup de aproximativ zece revoluţionari din rândul participanţilor la protestul de luni de la sediul Guvernului au decis să intre în greva foamei, solicitând premierului Victor Ponta respectarea prevederilor Legii 341 privind drepturile revoluţionarilor.

Revoluţionarii au arătat că vor rămâne în greva foamei până când premierul le va răspunde în scris solicitărilor. Ei mai susţin că, până marţi, aproximativ 500 de revoluţionari se vor afla în greva foamei.

Potrivit acestora, revoluţionarii vor face greva foamei şi în ţară şi vor picheta sediile consiliilor judeţene şi ale prefecturilor.

Două proteste paşnice au avut loc în Capitală

Protestul este organizat de Sindicatul Revoluţionarilor din Decembrie 1989, fiind autorizat să se desfăşoare între orele 10.00 şi 16.00.

"Până în prezent nu s-au înregistrat incidente. Pe lângă protestul de la Guvern mai are loc un altul la Muzeul Antipa. Protestatarii de acolo sunt membri ai Asociaţia Jilava '89 şi au aprobare până la ora 16", au declarat pentru adevarul.ro surse din cadrul Jandarmeriei Române.

Organizatorii au cerut autorizaţie de protest pentru 150 de persoane, la Guvern, pe trotuarul din faţa sediului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, la acţiune au venit aproximativ 600 de persoane.

Astfel, protestatarii nu au mai avut loc pe trotuar şi au ajuns pe carosabil, ocupând prima bandă de circulaţie de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei au deviat traficul de pe banda de lângă Guvern prin Pasajul Victoria.

Protestatarii susţin că sunt nemulţumiţi că le-a fost sistată plata indemnizaţiilor pentru revoluţionari. Ei spun că în urma acestei măsuri, mulţi dintre revoluţionari au rămas fără vreun mijloc de trai.
 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite