UPDATE Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă, adus marţi în ţară cu un avion de linie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară marţi, cu un avion de linie care va ateriza la ora 20.50 la Bucureşti. De acolo, sicriul va fi transportat cu o maşină funerară „direct acasă” la Sibiu.

UPDATE Sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, va ajunge în ţară marţi seară, cu o cursă de linie a Turkish Airlines, care va ateriza pe Aeroportul „Henri Coandă” la ora 20.50, înmomântarea urmând să aibă loc, cel mai probabil, sâmbătă, a declarat Daniel Cioabă.

„Sicriul va ajunge în ţară la ora 20.50 cu o cursă de linie Turkish Airlines, la Otopeni, în Bucureşti. De acolo va fi preluat de o maşină mortuară care va duce sicriul acasă, la Sibiu, urmând ca, cel mai probabil, înmormântarea să aibă loc sâmbătă, pentru că tradiţia creştină spune că mortul trebuie să stea trei nopţi în casa lui", a spus Daniel Cioabă.

Întrebat dacă maşina mortuară va opri pe traseul dintre Bucureşti şi Sibiu, Daniel Cioabă a spus că sicriul va fi dus „direct acasă”.

De asemenea, întrebat dacă a rezolvat problema sicriului, Daniel Cioabă a precizat că nu este vorba despre un sicriu cu aer condiţionat, şi despre un capac care va fi pus peste sicriu şi care este prevăzut cu o astfel de tehnologiE. 

„Nu este vorba de un sicriu cu aer condiţionat. Va fi un capac care se va pune peste sicriu şi care este prevăzut cu aer condiţionat. Acasă, însă, umează să fie montat un echipament de aer condiţionat, pentru că sicriul va fi aşezat în casă, nu afară”, a menţionat acesta.

Daniel Cioabă, fiul cel mic al autointitulatului regele al romilor, a declarat luni seară că sicriul cu trupul neînsufleţit al tatălui său va ajunge cu un avion de linie pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, marţi.

Fiul cel mic al lui Florin Cioabă a mai spus că în Turcia toate formalităţile au fost rezolvate la spital, unde suma de plată a fost stabilită, în final, după negocieri „ca la piaţă”, la 22.000 de dolari şi 15.000 de euro, bani pe care familia i-a plătit deja.

„Fratele meu (Dorin Cioabă - n.r.) a rămas în Turcia şi vine mâine (marţi - n.r.) cu sicriul tatălui nostru, cu un avion de linie, pe Aeroportul Otopeni. De acolo va fi preluat de o maşină funerară care îl va duce la Sibiu. Eu am ajuns în ţară şi am rezolvat totul aici, în Bucureşti, dar nu ştiu la ce oră vine avionul din Turcia. Totul acolo a fost rezolvat. Factura a fost de 22.000 de dolari şi 15.000 de euro. Dânşii, de la spital, au cerut şi astăzi 350.000 de dolari, dar când şi-au dat seama că nu au nicio bază pentru care să ceară această sumă, au mai redus-o, ajungând la factura aceasta”, a spus Daniel Cioabă.

Întrebat cum s-a negociat cu partea turcă astfel încât suma să fie redusă de la 350.000 de dolari la 22.000 de dolari şi 15.000 de euro, Daniel Cioabă a răspuns „ca la târg, ca la piaţă”.

Totodată, Daniel Cioabă a susţinut că reprezentanţii spitalului au cerut de la început bani mulţi, „inclusiv pentru pansamente”, şi au crescut treptat suma, până la 350.000 de dolari.

„Au venit prima dată şi au cerut o sută de lire turceşti, pentru pansamente. Ne-au adus 50 de lire turceşti rest. În a doua fază, ne-au spus că trebuie să facem o plată de 15.000 de lire turceşti, cam 30.000 de lei, în banii noştri. Am dat şi banii aceştia. Apoi, când au văzut că nu spunem «nu», m-au chemat în birou şi mi-au spus că şi-a revenit. Vă daţi seama, am fost cu toţii bucuroşi. De la spital, în birou, apoi, s-a prefăcut reprezentantul spitalului că i se face pielea ca de găină şi mi-au spus că ar mai trebui 95.000 de dolari. Normal, ce să zic? Era tatăl meu! Am spus că îi dăm! Apoi, suma a crescut la 150.000 de dolari. Apoi la 350.000 de dolari, ca să trăiască. Puneţi-vă în locul nostru! Ce aţi fi zis? Nu aţi fi dat totul? Am acceptat. Am zis că dăm tot pentru ca tata să trăiască”, a mai afirmat Daniel Cioabă.

Întrebat cum au explicat reprezentanţii spitalului suma de 350.000 de dolari, Daniel Cioabă a spus că s-au cerut 200.000 de dolari pentru intervenţia chirurgicală şi 150.000 de dolari pentru aparatul care nu a fost montat, în cele din urmă.

„Au spus că 200.000 de dolari costă intervenţia şi 150.000 aparatul. Dar ei nu i-au pus aparatul tatălui meu. Ei au spus că dacă e regele romilor are bani şi au vrut să le dăm bani. Au profitat de faptul că am fi dat orice numai să trăiască tata. E o hoţie totul. În magazine nu există preţuri şi în spital nu există tarife. Totul acolo e ca la târg”, a mai spus Daniel Cioabă.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Alba-neagra cu inima regelui Cioabă

Deşi se vehiculase suma de 350.000 de dolari pentru serviciile medicale de care a beneficiat Florin Cioabă la spitalul din Antalya, fiul cel mic al acestuia ne-a declarat aseară că factura este de 22.000 de euro şi că va fi achitată integral de familie.

Controversă pe costul operaţiei lui Cioabă: spitalul Universitar Akdeniz din Antalya ar fi cerut 22.000 de euro

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya ar fi cerut de fapt 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, luni, apropiaţi ai familiei. Iniţial, a fost vehiculată suma de 350.000 de dolari, adică peste 260.000 de euro.

 

Sicriu de 11.000 de euro, comandat din America, pentru regele Florin Cioabă

Trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor este aşteptat să ajungă acasă, la Sibiu. Sicriul este unul special, comandat tocmai în America, susţin apropiaţii.

Bogdan Oprea: „E o minciună că Băsescu ar fi cerut Guvernului un avion gratis pentru Cioabă“

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, susţine că este „o minciună“ afirmaţia potrivit căreia şeful statului ar fi cerut Guvernului un avion gratis în cazul autoproclamatului rege al romilor, Florin Cioabă.

 

Dorin Cioabă, fiul regelui romilor: „Noi am cerut ajutor consular de la statul român, nu ajutor financiar”

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, neagă că ar fi cerut ajutor financiar de la statul român.

A început circul: „Ciobizarea” României

„Ani de zile s-a vorbit de «manelizare», de «otevizare», de «becalizare» în România. Acum, urmează o nouă acţiune, «ciobizarea»”, scrie profesorul de istorie Florin Olteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ce s-a întâmplat cu inima „Regelui“

Florin Cioabă, autointitulat „Regele romilor“, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Fostul ministru al Sănătăţii, profesorul Mircea Cinteză, a declarat pentru adevărul.ro că dispozitivul de asistare circulatorie, care i-a fost montat lui Cioabă, are rolul de a prelua o parte din funcţiile inimii pentru a o ajuta.

Regele Cioabă va fi înmormântat după tradiţiile ţigăneşti: el nu trebuie atins, iar prin faţa lui nu au voie să treacă femei

Romii vor ţine 30 de zile de doliu după moartea regelui Cioabă, timp în care nu au voie să facă nunţi, nici botezuri. Pregătirile de înmormântare vor dura trei zile, după care regele va fi înhumat în cimitirul din Sibiu, în cavoul familiei. „În cele 30 de zile de doliu nu se vor face nunţi, nu se vor face botezuri pe tot cuprinsul ţării. Suntem romii nomazi şi căldărari, sunt 27 de caste de romi”, explică Iulian Rădulescu, împăratul romilor.

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

VIDEO Regele Cioabă, un gurmand recunoscut. Ospeţele de familie sunt celebre

Regele romilor, Florin Cioabă, a fost un gurmand recunoscut, iar ospeţele de familie de la casa Cioabă sunt celebre. Gurmand recunoscut, regele Florin Cioabaă a fost întotdeauna adeptul meselor mari, îmbelşugate, cu toţi membrii familiei, copii şi zeci de nepoţi şi strănepoţi.

Cum a primit mass media europeană vestea morţii lui Florin Cioabă

Interesul pentru cultura exotică a romilor a fost regăsit şi în articolele publicate de presa franceză, după ce un comunicat de presă al agenţiei AFP a anunţat decesul „regelui" autoproclamat al romilor, Florin Cioabă.

FOTO Florin Cioabă, un rege apropiat al familiei prezidenţiale

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost un apropiat al familiei Băsescu, el participând inclusiv la nunta mezinei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de soţia şi de fiul său.

Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer

Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya. Anul trecut, de 8 martie, soţia regelui romilor, Maria, a avut parte de o surpriză de proporţii. Dragostea lui Cioabă pentru ea a fost atât de mare, încât i-a cumpărat o stea botezată cu numele ei. Alături de steaua de pe cer, femeia care i-a stat alături încă de când Cioabă avea 14 ani a primit şi un splendid colier din aur.

FOTO Florin Cioabă a murit. Dorin Cioabă cere sprijin financiar de 350.000 de dolari pentru aducerea în ţară a tatălui său

Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Acesta ar urma să fie adus în ţară luni, cu un avion privat.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite