UPDATE Cererea DNA ca Bogdan Olteanu să rămână în arest preventiv, amânată pentru luni. Fostul premier Tăriceanu ar putea fi citat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, vineri, cererea DNA de prelungire a mandatului de arestarea preventivă în cazul fostului viceguvernator BNR Bogdan Olteanu.

UPDATE Cererea DNA ca Bogdan Olteanu să rămână în continuare în arest preventiv după expirarea mandatului de 16 zile a fost amânată de ICCJ pentru luni, la solicitarea avocatului fostului viceguvernator al BNR, în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi citat la DNA după ce apărătorii lui Bogdan Olteanu au cerut audierea fostului premier ca martor.

UPDATE Fostul viceguvernator al BNR a părăsit încătuşat sediul Curţii Supreme. Avocatul său, Constantin Durgheu, a declarat că clientul său are nevoie să fie lăsat în libertate pentru a se putea apăra mai bine.

”Starea lui Bogdan Olteanu este pozitivă, înţelege situaţia. I s-a respectat dreptul la apărare, fără doar şi poate. Orice om ar fi afectat dacă ar fi în arest. În stare de arest îi este mult mai greu să se poată apăra”, a spus avocatul.

Potrivit acestuia, evaluarea averii fostului guvernator BNR nu poate conduce la concluzia că acesta ar fi luat mită de la Sorin Ovidiu Vîntu.

”Dacă se va dovedi că în urma evaluării se va constata o discrepanţă, atunci poate exista o suspiciune. Chiar şi aşa, DNA trebuie să facă dovada că Bogdan Olteanu a luat mită. Speranţa mea este că în urma evaluării, procurorii să constate temeinicia celor spuse de Bogdan Olteanu”, a mai spus Constantin Durgheu. 
 

Cererea DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Olteanu a fost înregistrată joi, decizia care se va lua vineri nefiind definitivă.

În 12 august, Instanţa supremă a decis definitiv ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

ÎCCJ a admis atunci o contestaţie a DNA şi a desfiinţat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu, hotărând ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, de 16 zile.

Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost dus miercuri din Arestul Capitalei la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite