Ungaria trimite un ajutor de urgenţă de 20 de milioane de forinţi după tragedia de la internatul liceului din Odorheiu Secuiesc
0Secretariatul de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare a anunţat sâmbătă că trimite 20 de milioane de forinţi (52.356 de euro) drept ajutor de urgenţă după accidentul tragic de la internatul liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiu Secuiesc, relatează MTI.
Ajutorul va fi furnizat prin alianţa profesorilor maghiari din România şi va fi destinat înlocuirii echipamentului tehnic avariat utilizat de elevi, menţionează un comunicat al Secretariatului de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare, transmite Agerpres.
Luni, un perete al internatului Liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, sub dărâmături fiind prinşi patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Un băiat de 17 ani a decedat, iar trei fete au ajuns la spital, una dintre ele fiind încă în stare critică.
David, elevul mort sub dărâmăturile internatului din Odorheiu Secuiesc, ar fi împlinit 18 ani în prima zi de Crăciun.
Luni după-amiaza, imediat după terminarea orelor, el a hotărât să meargă în camera de internat să se odihnească. Nu a văzut când unul dintre pereți a început să se crape și nici nu i-a auzit pe colegii care au strigat să plece repede din clădire pentru că se va prăbuși. Mai mulți martori spun că peretele s-a prăbușit la ora 16.00, cu o oră înainte să înceapă activitățile în internat.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat marţi că internatul din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbuşit luni, nu a fost expertizat seismic.
Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat dosarul.
Au fost audiaţi o serie de martori şi au fost ridicate o serie de înscrisuri pentru a fi administrate ca probe la dosarul cauzei.