Un vlogger român, student în Anglia, a murit la doar 17 ani
0
Alex Dragomir a murit vineri la doar 17 ani din cauza unor probleme la inimă. Românul era stabilit în Anglia şi urma cursurile unei şcoli din Birmingham. Cunoscut în mediul online drept Sir Kipsta, a strans peste 17.000 de urmăritori pe Youtube şi aproape 19.000 pe Twitter, el fiind mare fan al echipei Manchester United.
Alex a început în urmă cu ceva timp să acuze probleme la nivelul inimii şi şi-a petrecut ultimele zile din viaţă pe un pat de spital. Dar în ciuda dificultăţilor avute el şi-a ţinut în permanenţă urmăritorii la curent cu starea sa şi a postat şi diferite filmuleţe amuzante, potrivit Miror Online.
Cu câteva ore înainte de a intra în operaţie, Alex le-a transmis urmăritorilor săi un mesaj.
"Mă pregătesc pentru o operaţie care mi-ar putea salva viaţa. Dacă, totuşi, nu reuşeşte, atunci a fost o plăcere oameni buni. Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine”, a spus Alex.
Medicii au stabilit că băiatul are nevoie de un transplant de inimă, însă organismul nu a făcut faţă operaţiei,. Tânărul a murit pe masa de operaţie, după circa şapte ore şi jumătate, timp în care medicii au încercat să îi dea o nouă şansă.
Sora şi mama lui Alex, care au deschis şi o pagină pentru a solicita donaţii în speranţa că Alex va trece cu bine peste momentul dificil, au anunţat decesul lui Sir Kipsta.
„Bună, după cum ştiţi cu toţii deja, fratele meu a murit astăzi. A avut o operaţie foarte grea, care a durat 7 ore, dar inima lui nu a mai rezistat, era prea slăbit pentru a supravieţui. Cerul a câştigat încă un înger. El a fost stânca mea, totul. RIP”, este mesajul transmis de sora lui Sir Kipsta pe pagina sa de Twitter.