Un român a murit în Belgia, după ce a căzut cu TIR-ul în apa îngheţată

0
0
Un camionagiu român s-a târât în patru labe pe o autostradă din Germania FOTO captură Libertatea

Un şofer român de camion, în vârstă de 36 de ani, este căutat de autorităţi de câteva zeci de ore, într-unul dintre docurile din Waaslandhaven, Belgia. Un camion a ajuns miercuri seara în apă, iar accidentul nu a fost observat decât câteva ore mai târziu. Şoferul român este încă dispărut.

Iniţial, presa din Belgia a transmis informaţia potrivit căreia un agent de securitate de la terminalul din Anvers a tras un semnal de alarmă. Pe cheiul firmei era un camion cu motorul pornit, dar fără şofer în apropiere. O analiză a imaginilor de supraveghere a arătat că acesta ajunsese deja în apa îngheţată cu câteva ore mai devreme.

Însă, ulterior, la câteva ore distanţă, presa din Belgia a revenit cu noi informaţii şi susţine că pe imaginile camerei de supraveghere s-a observat un accident, camionul ajungând în apă şi scufundându-se pe fundul danei unde adâncimea este de 18 metri.

Scafandrii de la pompieri şi Unitatea de persoane dispărute din cadrul poliţiei federale au reuşit să localizeze rapid camionul, dar nu a fost nicio urmă a şoferului român. O investigaţie a arătat că bărbatul a ieşit din cabina lui, dar probabil că a murit în apa îngheţată la scurt timp. 

Căutările au început joi şi au continuat şi astăzi, însă nici urmă de şoferul român. Incidentul este considerat un accident de muncă, iar procurorul de la Protecţia Muncii din Flandra de Est investighează circumstanţele. Camionul a fost scos din apă, iar căutările şoferului român continuă.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite