Un fost angajat Antena 3 povesteşte cum i „se dicta“ să manipuleze la protestele din 2012: „Nu mai filma bannere împotriva USL-ului, pentru că nu putem da pe post“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 4.000 de oameni au ieşit în stradă la un protest la Palatul Cotroceni FOTO Eduard Enea
Aproape 4.000 de oameni au ieşit în stradă la un protest la Palatul Cotroceni FOTO Eduard Enea

Trimiterea lui Dan Voiculescu în spatele gratiilor, ca urmare a unei sentinţe definitive în dosarul „ICA”, a stârnit foarte multe reacţii în spaţiul public românesc. Vlad Ilaş, un fost cameraman al postului Antena 3, a publicat pe blogul său un mesaj către foştii colegi de televiziune prin care transmite că aceştia nu vor fi iertaţi niciodată pentru că au scindat ţara în două: în „băsişti“ şi în cei care sunt împotriva preşedintelui României.

Vlad Ilaş, un fost cameraman al postului Antena 3, a scris pe blogul său un mesaj adresat postului Antena 3 căruia îi transmite că nu va fi „niciodată iertat” pentru că a împărţit România în două.

„Pentru că aţi introdus termenul de «băsist», iar toţi cei care sunt împotriva voastră sunt imediat catalogaţi astfel şi aruncaţi în oala cu lături. Pentru că instigaţi la ură şi violenţă în repetate rânduri. Pentru că sunteţi manipulatori şi mincinoşi, pentru că prezentaţi adevăruri trunchiate şi lucruri scoase din context. Pentru că vă folosiţi de oameni bătrâni în urmărirea scopului vostru. Pentru că aţi împărţit ţara asta în două, n-o să fiţi iertaţi niciodată!”, se arată în mesajul postat de Ilaş pe blog.

De asemenea, acesta a relatat pe blogul său o întâmplare de pe vremea când era angajat al postului de televiziune al lui Dan Voiculescu. Vlad a povestit cum îi era „dictat” ce să filmeze şi ce nu pentru a putea manipula publicul.

proteste ianuarie 2012 foto vlad ilas


FOTO vladilas.ro Bucureşti, 17 ianuarie 2012 

„Vă povestesc o întâmplare ce am trăit-o pe pielea mea, în perioada în care lucram ca operator la trustul Intact. Trei luni, atât a durat romanţa, suficient pentru mine cât să nu-mi doresc mai mult. Era în perioada protestelor din ianuarie 2012, când am fost trimis să filmez în Piaţa Universităţii, în mijlocul evenimentelor. Eu lucram în mod normal ca operator pe platou, însă din lipsă de oameni, am ajuns, vrând-nevrând, în Piaţă. Asta nu a fost o problemă pentru mine, ba chiar m-am bucurat de noua provocare de a mă infiltra printre protestatari, cu o cameră mare în spate şi cu un cablu lung după mine. Până când, în timp ce filmam eu un banner frumos pe care scria «PDL & USL aceeaşi mizerie», am primit mesajul în cască: «Nu mai filma bannere împotriva USL-ului, pentru că nu putem da aşa ceva pe post. Tocmai ni s-a transmis de la studio»”, se arată în mesajul acestuia.

El a explicat că atunci protestul împotriva clasei politice a fost prezentat drept un protest împotriva lui Traian Băsescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite