Un elicopter al Armatei s-a prăbușit în județul Buzău. Toți membrii echipajului au murit
0
Un elicopter militar de antrenament aparţinând Bazei Bobocu s-a prăbuşit, joi, lângă Buzău. Din primele cercetări a rezultat că evenimetul s-a produs în timpul desfăşurării unei aplicaţii şi s-a soldat cu patru victime, toţi militari.
UPDATE 2: Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au confirmat că cei patru membrii ai echipajului au decedat în urma accidentului. Potrivit autorităților, două dintre victime sunt din judeţul Vrancea. "Sunt date cu caracter personal şi nu vă putem spune numele persoanelor în cauză. Nu au fost anunţate încă familiile", au spus reprezentanţi ai biroului de presă al MApN.
UPDATE 1: "În legătură cu evenimentul aviatic produs joi în localitatea Joiţa, de lângă Şcoala de Aplicaţie Boboc, o echipă operativă formată din trei procurori militari de la Parchetul Militar Bucureşti şi Parchetul Militar Teritorial Bucureşti, împreună cu lucrători din Serviciul Criminalistic Judeţean Buzău, s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor şi stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care acesta s-a produs", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.