Trei localităţi din Ilfov intră în carantină de noapte de miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restaurantele şi cafenele închid la ora 24.00, dar şi aici pot merge doar persoanele vaccinate.Foto: Poliţia Română
Restaurantele şi cafenele închid la ora 24.00, dar şi aici pot merge doar persoanele vaccinate.Foto: Poliţia Română

Rata de infectare în trei localităţi din judeţul Ilfov a trecut de 7,5 cazuri la mia de locuitori, astfel că va fi impusă carantină de noapte pentru nevaccinaţi, începând de miercuri.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, convocat în şedinţă extraordinară marţi, a constatat rata de incidenţă în localităţile Baloteşti - 7,92 la mie, Cernica - 8,93 la mie şi Grădiştea - 8,33, conform Mediafax.

Începând de miercuri, în pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, magazine, mijloace de transport şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie. La fel, masca trebuie purtată şi pe o rază de 50 de metri în jurul şcolilor. 

Persoanele nevaccinate nu pot circula în intervalul 20.00 - 5.00, cu anumite excepţii pe care trebuie să le menţioneze în declaraţie. Pentru acest interval este necesară declaraţia pe proprie răspundere sau adeverinţa de la angajator sau legitimaţia de serviciu. La nunţi şi botezuri pot merge doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală. Nu se poate ocupa mai mult de 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi nu pot participa mai mult de 200 de persoane. 

Cinematografele, spectacolele şi concertele sunt deschise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, până la 50 % din capacitatea maximă a spaţiului. 

Restaurantele şi cafenele închid la ora 24.00, dar şi aici pot merge doar persoanele vaccinate.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite