Trei filme documentare în premieră despre momentele dramatice din decembrie 1989, surprinse în imagini care nu au mai fost difuzate

0
Publicat:

După ce a lansat, în decembrie 2021, trei documentare de lungmetraj despre Nicolae Ceauşescu şi familia sa, cineastul Ştefan Chiriac a „recidivat“ și a realizat alte trei documentare, subiectul central fiind de această dată Revoluția din decembrie 1989.

image

Este vorba despre „Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu“, „Ceaușescu e în noi (partea I)  și „Ceaușescu e în noi“ (partea a II-a).

„Sunt filme de montaj care pun cap la cap, fără niciun comentariu din partea mea, fragmente din acele zile. Imaginile pe care le-am utilizat surprind momentele ce s-au succedat după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au părăsit sediul Comitetului Central, pe 22 decembrie 1989, și până în primele zile din ianuarie 1990. Materialul a fost filmat atât de către operatori autohtoni, cât mai ales de către jurnaliștii străini care au împânzit Capitala în acele zile. Atenție, filmele conțin și imagini necenzurate din acele zile, absolut autentice, pe care unii le-ar putea considera greu de digerat. Vreau să vă mai spun că au existat și diverse presiuni, mai mult sau mai puțin voalate, pentru ca aceste imagini să nu fie văzute de public nici, iată, când se împlinesc 33 de ani de la Revoluția din 1989. Însă toate încercările disperate de a mă cenzura au stârnit exact efectul invers. Mă bucură și faptul că o televiziune, dedicată cinematografiei românești, a difuzat integral filmul «Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu», iar alte posturi de știri au utilizat anumite imagini din aceste pelicule. Însă, așa cum v-am obișnuit, filmele mele pot fi vizionate gratuit, online, de către toți cei interesați“, a declarat Ștefan Chiriac.

image

De asemenea, cele trei documentare de lungmetraj despre fostul dictator şi familia acestuia, pot fi urmărite, gratuit, pe canalul de YouTube Video Wasteland, alături de zeci de alte momente inedite din timpul „Epocii de Aur“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite