Trecerea la ora de vară va determina întârzieri la peste 100 de trenuri
0CFR Călători a anunţat astăzi că un număr de 115 trenuri vor circula cu întârziere de circa o oră, în noaptea de 28-29 martie, ca urmare a trecerii la ora oficială de vară, informează compania printr-un comunicat.
Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 28/29 martie ora 03.00, care devine ora 04.00. După această oră (04.00) vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară, se arată în comunicat.
Trenurile de călători aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora iarnă), vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. "Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 115 trenuri aflate în circulaţie la ora 03:00, dintre care 55 de trenuri care au în compunere vagoane de dormit" au anunţat reprezentanţii CFR Călători.
Compania precizează că având în vedere faptul că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 29 martie 2009, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare.























































