Video Traian Băsescu s-a recules la catafalcul lui Ion Iliescu. Gestul surprinzător făcut de fostul șef al statului
0Fostul președinte al României Traian Băsescu a adus un ultim omagiu lui Ion Iliescu, acesta ajungând miercuri la Palatul Cotroceni, unde este depus sicriul fostului şef de stat.

Traian Băsescu, fost președinte al României, a aprins o lumânare în spațiul special amenajat în curtea Palatului Cotroceni şi a depus o jerbă de flori albe. Băsescu a fost printre primii demnitari care au ținut să ajungă la catafalcul lui Ion Iliescu, pe care l-a succedat în funcție. El a salutat cu mâna la frunte la finalul omagiului său.

De menționat că în momentul aprinderii lumânării, camerele de filmat au surprins tremurul mâinii stângi a fostului președinte.
„Condoleanţe Doamnei Nina Iliescu, celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României”, a scris Traian Băsescu, marți, pe Facebook.
Traian Băsescu va împlini în luna noiembrie 74 de ani, iar în ultima perioadă s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate.
Ion Iliescu a murit marți, 5 august 2025, la ora 15:55, la 95 de ani, au anunțat Guvernul României și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Fostul președinte era internat de două luni, iar de trei zile era în comă. Starea de sănătate a fostului președinte s-a deteriorat semnificativ în ultimele 48 de ore. Ion Iliescu se afla într-o stare critică, caracterizată prin instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe.