Momente controversate din viața lui Ion Iliescu. Episodul „Măi, animalule”, de la Constanța
0Unul dintre cele mai controversate momente din viața fostului președinte Ion Iliescu a avut loc în ziua de 15 august, de Ziua Marinei, la Constanța.

Pe data de 15 august 1992, la puține luni de la alegerea sa ca președinte al României, Ion Iliescu a luat parte festivitățile dedicate Zilei Marinei.
După manifestările din fața Comandamentului Marinei, Iliescu și suita de oficialități au mers la Prefectură, pentru a ciocni un pahar de șampanie. În fața instituției, fostul șef al statului a făcut obișnuita baie de mulțime, dar a dat ochii și cu un grup de protestatari care i-au cerut demisia.
Jurnalistul de investigații Paul Pârvu, de la ziarul local Telegraf, a pus întrebări despre Revoluție, despre Piața Universității, despre KGB, Moscova și influența sovietică.
În fața acestei tirade de întrebări, Ion Iliescu și-a pierdut cumpătul și i-a zis ziaristului „Măi animalule!“
Gestul fulgerător a fost imortalizat doar de Serviciile care asigurau escorta președintelui. În presă au apărut imagini cu președintele Iliescu şi cu ziaristul Pârvu stând față în față la foarte mică distanță, privindu-se dușmănos.
Paul Pârvu a rămas, până la moarte, un ziarist de investigație acerb şi sărac, iar idealismul din meserie l-a așezat pe poziții total opuse cu foștii săi camarazi, ajunși ulterior mai-marii județului Constanţa. „Sper doar să nu uite de unde au plecat şi cât îi disprețuiam pe politicieni pentru tot ce fac“, spunea Paul Pârvu.

Jurnalistul Paul Pârvu a murit la 30 ianuarie 2022. El a fost internat în spital după ce s-a infectat cu noul coronavirus, dar și pentru a primi suport medical după ce a suferit un accident vascular cerebral.
Un alt moment când Iliescu și-a pierdut cumpătul a fost în septembrie 2012, după o întâlnire cu revoluționarii.
Aceștia i-au reproșat că PSD n-a făcut nimic de când a venit la guvernare pentru a li se restabili drepturile. Este din partea voastră lipsă de respect elementar … dacă nici eu nu v-am luat apărarea.” Iar atunci când unul dintre cei de față l-au arătat cu degetul acuzându-l direct pentru „Mineriade”, Iliescu a sărit ca ars: „Vorbești prostii. Dacă ai fost acolo pe 13 iunie e o rușine”. Rușine despre care a vorbit și atunci când același protestatar i-a cerut să iasă din politică: „Nu-ți e rușine? Obrăznicii din astea …”.