Sute de poliţişti au protestat sâmbătă împotriva ministrului Cristian David
0Aproximativ 2.000 de persoane angajate în cadrul Ministerul Internelor şi al administraţiei locale au participat sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, la un miting de protest organizat de sindicatele Pro Lex şi Forţa Legii. În ciuda ploii care cădea cu determinare, sindicaliştii, veniţi din mai multe judeţe, au protestat timp de două ore în faţa Palatului Parlamentului, informează Agerpres.
Solicitările protestatarilor cuprindeau creşteri salariale de 30%, acoperirea deficitului de personal din Poliţia Română, modificarea Statutului Poliţiştilor, în sensul acordării anumitor drepturi, stabilirea unui statut special pentru poliţiştii comunitari, precum şi acordarea unui spor de hrană şi de dispozitiv acestei categorii de personal.
Protestatarii au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, pe care l-au acuzat că a refuzat dialogul cu sindicaliştii. "Poliţiştii au ieşit a doua oară în stradă anul acesta, pentru aceleaşi revendicări. Nu mai sperăm să facă ministrul într-o săptămână ceea ce n-a făcut doi ani. Dar am protestat faţă de lipsa lui de reacţie, practic n-a vrut să cunoască adevăratele probleme ale poliţiştilor. Mesajele noastre sperăm să fie ascultate de viitoarea guvernare, căreia ar trebui să-i pese de siguranţa cetăţenilor şi forţele de ordine publică din România. În MIRA sunt peste 10.000 de posturi vacante, numai în IGPR mai trebuie angajaţi aproape 6.000 de poliţişti', a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Pro lex, Vasile Lincu. Cu toate acestea, el a asigurat că nu vor fi demarate acţiuni care să pericliteze desfăşurarea alegerilor parlamentare.
"Mitingul a fost programat mai demult. Noi am dorit să convingem MIRA să poarte discuţii cu Pro Lex. Aceşti oameni au fost aduşi aici de lipsa de receptivitate a ministerului", a declarat preşedintele confederaţiei Meridian, Ion Popescu.
Pe pancartele afişate de sindicalişti se putea citi: "Domnule ministru Cristian David, dacă eraţi manager bun, nu eram în stradă acum", "Salarii indecente=corupţie. Opriţi-o!", "Nu suntem mafioţi, suntem conduşi de mafioţi".
Date puse la dispoziţie de Pro Lex relevă că salariul net al unui agent de poliţie debutant este de circa 800 de lei pe lună, iar al unui ofiţer debutant puţin peste 1.000 de lei. Salariile poliţiştilor au crescut în anul 2008 cu 3 procente. Conform aceloraşi date, în România sunt 25 de poliţişti la 10.000 de locuitori.























































