Şofer bucureştean, urmărit penal pentru ultraj după ce a târât un poliţist cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer de 41 de ani din Capitală a agăţat un agent de poliţie rutieră în timp ce încerca să scape de oamenii legii, după ce fusese oprit pentru că a depăşit viteza legală, sâmbătă noaptea, pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti, potrivit unui mesaj al Poliţiei Române.

UPDATE Ca urmare evenimentului produs la data de 30.05.2020, in jurul orei 02.30, pe şoseaua Ştefan cel Mare,   procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reţinerea bărbatului de 41 de ani. Cercetările sunt continuate de către unitatea de parchet sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal.

Bărbatul a fost în cele din urmă reţinut şi i s-a deschis dosar penal pentru ultraj de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

„În data de 30.05.2020, în jurul orei 02.30, un agent de poliţie din cadrul  Brigăzii Rutiere, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Sos. Ştefan cel Mare, a efectuat semnal regulamentar de oprire faţă de un conducător auto care înregistrase o viteză peste limita admisă pe arteră, conform măsurătorii cu aparatul radar”, se arată în comunicat.

Potrivit poliţiştilor, şoferul a refuzat să se legitimeze, fapt pentru care s-a incercat extragerea acestuia din maşină, moment în care a demarat cu agentul de poliţie agăţat de autovehicul.

Nu a oprit nici după ce l-a agăţat cu maşina pe poliţist

„Şoferul şi-a  continuat deplasarea, fiind urmărit de către colegii de echipaj ai poliţistului rutier. La intersecţia Şos. Ştefan cel Mare cu Calea Dorobanţilor conducătorul auto a executat o manevră, şi a lovit un panou matalic de protecţie al unei construcţii. Bărbatul a  fost imobilizat  şi condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri. În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 41 de ani”, se mai arată în comunicat.

Cauza a fost preluată de Parchetul  de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, la acest moment procurorul de caz desfăşurând activităţi în dosar, mai precizează sursa citată.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite