Situaţie de criză la Penitenciarul Jilava după ce un gardian a fost bătut de un deţinut la Spitalul Jilava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a discutat, luni dimineaţă, cu reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi cu angajaţi ai Spitalului Penitenciar Jilava după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un gardian a ajuns la spital după ce a fost bătut de un deţinut bolnav.

Incidentul a avut loc vineri chiar înainte de vizita ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, la Penitenciarul Jilava. Doi fraţi, diagnosticaţi cu HIV-SIDA au devastat biroul şefului pazei penitenciarului şi au lovit un gardian cu un scaun pentru că nu au fost lăsaţi să participe la înmormântarea tatălui lor.

După ce subofiţerul rănit a fost transportat la spital, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare au cerut o întâlnire cu şefii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Ei au ameninţat că dacă nu li se va acorda această întâlnire nu se vor mai prezenta la serviciu.

Astfel, luni dimineaţă, la Jilava s-a prezentat directorul adjunct al ANP, Marian Stancovici, iar în urma discuţiilor s-a ajuns la o serie de concluzii, care, conform sindicalistului Florin Stoica, vor conduce la o reorganizare care va îmbunătăţi siguranţa personalului.

Subofiţerul, bătut de un deţinut bolnav

Surse din cadrul ANP au precizat că, vineri, un subofiţer a fost bătut de un deţinut, bolnav de SIDA, internat la Secţia medico-socială de la Spitalul Penitenciar Rahova. Incidentul ar fi avut loc în jurul orei 11.00, cu puţin timp înainte de vizita ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, la Penitenciarul Jilava.

În urma rănilor suferite, subofiţerul a primit primul ajutor la serviciu, după care a fost transportat la un spital civil, au precizat sursele citate.

La nivelul Spitalului Penitenciar Jilava a fost declanşată o anchetă internă, iar cazul este cercetat de procurorii Judecătoriei Cornetu.

În urmă cu aproximativ o lună, tot la Secţia medico-socială a Spitalului Penitenciar Jilava, a mai avut loc un incident, după ce doi fraţi, ambii diagnosticaţi cu SIDA, au devastat biroul şefului pazei penitenciarului şi l-au lovit cu un scaun pe comandantul secţiei.

Surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au precizat că cei doi fraţi erau supăraţi pentru că nu au primit învoire să participe la înmormântarea tatălui lor.

Cei doi indivizi au fost imobilizaţi de grupa de intervenţie de la Penitenciarul Jilava, pentru că spitalele penitenciar nu au grupă de intervenţie.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite