Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa şi A1 Timişoara-Arad, din cauza unor lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Circulaţia se desfăşoară cu restricţii, joi, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral, dar şi pe Autostrada A1 Timişoara - Arad, întrucât pe anumite porţiuni se fac lucrări de asfaltare şi reparaţii.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi, până la ora 16.00, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a Autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrii 18, 34 şi 35, pe sensul către litoral, din cauza unor lucrări de asfaltare.

Totodată, traficul va fi întrerupt, tot joi, pe Autostrada A1, pe tronsoanele Sibiu - Deva şi Timişoara - Arad, întrucât se fac lucrări de reparaţii la carosabil. Astfel, circulaţia va fi întreruptă pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, pe sensul Sebeş - Sibiu, la kilometrii 278 – 277 şi 306+700 metri, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, până la ora 18.00.

Pe Autostrada A1 Timişoara - Arad, restricţii vor fi pe sensul către Arad, la kilometrul 505+200 metri (pe banda a doua) şi la kilometrul 514+500 metri (pe prima bandă şi pe cea de urgenţă), iar pe sensul către Timişoara, la kilometrul 512+800 metri (pe prima bandă şi pe cea de urgenţă), până la ora 20.00.

Şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza şi să circule cu atenţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite