REPORTAJ VIDEO Fantoma autonomiei bântuie la Sfântu Gheorghe: „Bucureştiul ne tratează ca pe un copil vitreg“
0Peste 2.000 de oameni s-au adunat, duminică, în piaţa centrală a oraşului Sfântu Gheorghe, pentru a marca 100 de ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional Secuiesc şi pentru a cere autonomia Ţinutului Secuiesc.
La miting au participat oameni din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi maghiari veniţi tocmai din Ungaria, pentru a le fi alături „fraţilor secui“ în zi de sărbătoare.
Pe scena amplasată în centrul oraşului, au ţinut discursuri liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, europarlamentarul Tőkés László, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilágyi Zsolt, precum şi jurnalistul Sabin Gherman.
Izsak Balazs a declarat că maghiarii doresc să obţină autonomie prin mijloace paşnice, abordând dialogul, şi a amintit faptul că toate încercările din ultimii 15 ani pentru atingerea acestui deziderat au înregistrat progrese vizibile.
Pe de altă parte, Szilágyi Zsolt a arătat că „politica maghiară este politica autonomiei“, partidul pe care îl reprezintă construind „viitorul maghiar al celor care trăiesc în Ţinutul Secuiesc“. Jurnalistul Sabin Gherman a fost cel mai aplaudat român - şi singuru, de altfel - care a urcat pe scenă. El şi-a declarat susţinerea pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi a regiunilor istorice ale României, punând accent pe importanţa autogospodăririi teritoriilor istorice ale ţării noastre.
Participanţii au purtat steaguri secuieşti şi ale Ungariei, şi au scandat în limba maghiară „Autonomie“ şi „Piară Trianonul“.
Evenimentul s-a încheiat cu intonarea imnului secuiesc şi a imnului Ungariei.
În paralel, la câteva zeci de metri distanţă, a avut loc şi o contramanifestaţie a unor români veniţi, aşa cum chiar ei au declarat, din toate colţurile României. Ei au spus că nu au venit cu intenţia de a instiga, ci pentru a le explica secuilor că trăiesc în România şi că ţara noastră „nu este un sat fără câini“.
.