Răsare Super-Luna Vânătorului. Cum ne va influența

0
Publicat:

Luna Vânătorului este a zecea lună plină a anului și prima din toamna emisferei nordice.

Luna portocalie
Super-Luna Vânătorului: Spectacol astral pe 17 octombrie Foto: Facebook Plantariu Constanța

Acestui fenomen astral i se mai spune și Super-Luna. Pasionații de astronomie se vor putea bucura de spectacolul acesteia, mâine, 17 octombrie, imediat la apusul soarelui, când luna va răsări la orizont. Luna va părea mai mare cu până la 10% decât de obicei, iar culoarea acesteia se va transforma într-o nuanță subtilă de portocaliu. Pentru a surprinde cel mai bine fenomenul astral, celor interesați le este recomandat să aleagă un loc de observație situat la o altitudine mai mare, care oferă o vedere clară spre est.

De ce este o Super-Lună?

Fenomenul astronomic este cunoscut științific ca lună plină în perigeu, mai exact. în momentul când Luna se află la cel mai mic punct de distanță față de planeta noastră pe orbita sa eliptică. Expertul astronom Fred Espenak a explicat că o Super-Lună are loc atunci când luna plină coincide cu momentul în care aceasta se află la 90% sau mai aproape de perigeu pe orbita sa.

În timpul fenomenului, Luna se va poziționa la o distanță de doar 357.363 de kilometri de Pământ, cea mai mică distanță pe care o are luna față de Pământ. Luna Vânătorului este cea mai mare și cea mai apropiată dintre cele patru Super-Luni din acest an.

Mărirea și culoarea strălucitoare a Lunii se datorează și felului cum atmosfera terestră se trasnformă într-o lentilă naturală ce amplifică aparent dimensiunea satelitului când se află aproape de orizont. 

Următoarea lună plină va avea loc pe 15 noiembrie și va fi ultima Super-Lună din 2024. Aceasta este cunoscută sub numele de Luna Castorului, Luna de Gheață și Luna Înghețată.

Etimologia fenomenului

În vremurile vechi, fenomenul era un semn pentru vânători că se apropie iarna și trebuie să pregătească provizii. Lumina lunii le era folositoare pentru a vâna în cantități mai mari. Câteva triburi indigene se refereau la fenomen ca „Luna sângerie” sau „Luna Frunzelor Care Cad”. 

Luna Berbecului

Luna Vânătorului este cunoscută și ca Luna Plină în Berbec. Astrologii spun că aceasta este un moment în care zodiile simt încurajarea de a acționa, de a face schimbări și de accepta provocări. Totodată, astrologii prezic o claritate mai mare a zodiilor și schimbări mari la nivel financiar și dezvoltare personală și profesională. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite