Procurorii au clasat dosarul violului de la școala „Nicolae Titulescu” din București. De ce a susținut copilul că a fost agresat
0Procurorii Parchetului Capitalei au clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol asupra unui copil de 10 ani de la Şcoala „Nicolae Titulescu”, apreciind că fapta nu există.„Pentru a ajunge la această concluzie, procurorul a avut în vedere declarațiile minorului, declarațiile părinților și ale altor martori, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta școlii, raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, raportul de expertiză psihologică, percheziția informatică, precum și alte probe”, arată anchetatorii.

Concret, procurorii au anunțat că la data de 03.06.2024 au dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de amenințare și viol, presupus a fi comise la data de 07.12.2023 asupra unui minor în vârstă de 10 ani, elev al unei școli gimnaziale din sectorul 1 București.
„În urma administrării mijloacelor de probă s-a stabilit că faptele cu privire la care a fost efectuată urmărirea penală nu există. În vederea lămuririi împrejurărilor și cauzelor care au determinat apariția suspiciunilor de abuz sexual, cercetările au vizat, în mod tangențial, și un alt presupus viol săvârșit asupra aceluiași minor în împrejurări similare, în luna iunie 2022, când minorul avea 8 ani, faptă sesizată tot de mama minorului și care a făcut obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care la data de 28.07.2022 s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că există o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea presupusului autor, care avea 11 ani. Din probele administrate a rezultat că presupusa faptă de viol, comisă asupra minorului în luna iunie 2022 la aceeași școală, nu există”, au precizat aceștia.
Procurorii au încercat să-și explice și de ce copilul a susținut că a fost agresat în școală. „Referitor la modalitatea în care suspiciunile de abuz sexual au fost exprimate și susținute de minorul în vârstă de 10 ani, cercetările efectuate în cauză au concluzionat că acestea au apărut cel mai probabil în contextul chestionării sugestive din partea mamei acestuia, pe fondul insuficientei dezvoltări cognitive și de limbaj a minorului și al abordării hiperprotective de către părinți a relației cu copilul”, concluzionează aceștia.
Amintim că, în luna martie, părinții de la școala „Nicoale Titulescu” din București, au protestat și au cerut suplimentarea pazei la instituția de învățământ după ce o mămică a acuzat că fiul ei a fost agresat sexual în toaleta unității de învățământ. S-au dus să discute chiar cu reprezentanții primăriei. După ce acuzațiile au apărut în mass-media, alți doi părinți s-au plâns de faptul că și copiii lor au fost agresați, iar directorul școlii și profesorii nu au anunțat autoritățile.