Preşedintele interimar se întâlneşte cu delegaţia comună FMI, CE şi BM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar Crin Antonescu va primi, marţi, începând cu ora 11.00, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, anunţă Administraţia Prezidenţială.

UPDATE 12.04 Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat, marţi, la începutul întâlnirii cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, de la Palatul Cotroceni, că este "puţin îngrijorat" de impactul pe care îl are actuala situaţie politică din România asupra economiei.

"Ca să fim sinceri, suntem puţin îngrijoraţi în legătură cu această situaţie şi, de asemenea, de impactul pe care actuala situaţie politică îl are asupra economiei", a spus şeful misiunii FMI.

El a salutat intenţia oficialilor români de a-şi menţine agnajamentele cu instituţiile financiare.

"În ultimii ani, România a făcut progrese în a-şi reveni din criza financiară de acum câţiva ani şi economia a făcut progrese în sensul stabilizării inflaţiei, situaţiei bugetare", a mai precizat Erik de Vrijer.

"Actualele turbulenţe îngreunează economia, fapt care se reflectă în încrederea investitorilor şi în cursul de schimb care s-a depreciat, dar şi în costurile de finanţare a economiei şi eventual şi a creşterii", a adăugat şeful misiunii FMI, scrie Mediafax.

Erik de Vrijer a susţinut că este foarte important ca guvernanţii să se concentreze pe obiectivele macroeconomice, "să promoveze politica bugetară şi cu reformele care să determine o creştere economică mai rapidă".

El a atras atenţia că "este foarte important nu doar să vorbim despre aceste măsuri, dar să şi acţionăm".

UPDATE 11.31 Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a susţinut, marţi, la începutul întâlnirii cu misiunea FMI, BM şi CE, că actuala criză politică nu afectează discuţiile cu delegaţia şi nici angajamentele asumate de România, subliniind că, potrivit Constituţiei, el nu este şeful Guvernului.

La întâlnirea lui Antonescu cu delegaţia FMI, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene ia parte şi vicepremierul Florin Georgescu.

"Sunt sigur că ştiţi totul despre situaţia economică a acestei relaţii cu Guvernul, aveţi cel mai bun ministru, tatăl şi mama al acesteia", a spus Antonescu la începutul discuţiilor, referindu-se la Georgescu.

"Sunt preşedintele în funcţie, preşedinte interimar într-o situaţie politică specială. Cred că putem vorbi despre o criză politică, dar în primul rând această criză politică nu influenţează negocierea cu FMI şi Banca Mondială, pentru că Guvernul are un program politic, are angajamente şi viziune, iar criza politică care sper să se termine la finalul acestei luni nu influenţează, nu afectează această discuţie", a explicat Antonescu.

El a ţinut să le spună celor prezenţi că nu este şeful Guvernului deoarece Constituţia nu-i permite un asemenea rol.

"În al doilea rând, Constituţia României dă preşedintelui rolul reprezentativ şi politic. Preşedintele nu este şeful Guvernului, şeful Guvernului este prim-ministrul", a mai spus Antonescu.

Delegaţia FMI, CE şi BM a ajuns la Bucureşti pe data de 31 iulie, iar vizita oficială se va termina pe 13 august, atunci când reprezentanţii instituţiilor vor prezenta bilanţul celei de-a şasea misiuni de evaluare a economiei româneşti.

Acordul semnat între FMI şi România la 31 martie 2011 este unul de tip preventiv şi se ridică la 3,6 miliarde de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite