Prefectul ucigaş şi-a cumpărat libertatea

0
0

Călin Platon a primit doi ani de închisoare cu suspendare după ce a accidentat mortal un bebeluş aflat cu mama lui pe trecerea de pietoni. Fostul prefect de Cluj a oferit mamei 165.000 € pentru ca să-şi retragă plângerea pentru vătămare. Instanţa a fost indulgentă, deşi Platon conducea cu permisul suspendat.

Judecătorii clujeni au decis ieri: fostul prefect al judeţului Cluj, Călin Platon (51 de ani), se face vinovat de ucidere din culpă. Astfel, el a fost condamnat la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare pentru o infracţiune pentru care Codul Penal prevede detenţie de la doi la şapte ani. De asemenea, fostul prefect nu va putea conduce pe perioada de încercare de trei ani şi 11 luni. Sentinţa poate fi atacată cu recurs, dar niciuna dintre părţi nu şi-a arătat această intenţie.

Regrete şi negociere

În august 2010, Călin Platon a lovit o femeie şi pe copilul acesteia, care se aflau pe o trecere de pietoni din cartierul clujean Grigorescu. Viaţa micuţului Raul, în vârstă de trei luni, nu a putut fi salvată, iar mama acestuia, Ioana Jakab (32 de ani), a rămas cu traume fizice şi psihice.

Potrivit Poliţiei din Cluj, prefectul nu a acordat prioritate pietonilor. În momentul producerii accidentului, Platon avea permisul de conducere suspendat din cauza vitezei excesive. „Am fost orbit de soare. Regret enorm fapta comisă. Voi răspunde în faţa legii", a spus fostul prefect imediat după accident.

El a petrecut 53 de zile în arest preventiv şi a fost acuzat de vătămare corporală gravă din culpă şi de ucidere din culpă. După mai multe înfăţişări la tribunal, Platon şi-a convins victima, pe Ioana Jakab, să accepte 165.000 de euro despăgubire. În schimb, aceasta şi-a retras plângerea pentru vătămare corporală.

Atât avocatul lui Călin Platon, cât şi cel al familiei Jakab au confirmat faptul că plata a fost deja efectuată în prezenţa unui notar. „Puteau să ceară şi mai multe despăgubiri. De altfel, potrivit legii, constituirea de parte civilă are ca limită 2,5 milioane de euro", a spus avocatul familiei Jakab, Marian Rădulescu.

Mama, traumatizată

Ioana a fost rănită grav la picior, acum ea umblând într-un baston. De asemenea, la şapte luni de la accident, femeia este încă sub tratament psihologic, fiind marcată puternic de moartea singurului ei copil. Ioana şi Sandor Jakab, oameni simpli care locuiesc împreună cu mama lui Sandor, Maria, într-un bloc modest din cartierul Grigorescu, nu au dorit să comenteze în niciun fel decizia instanţei.

„Noi nu spunem nimic. Nora mea încă este sub tratament, nu şi-a revenit din şoc. Nu vrem să mai vorbim despre cele întâmplate, nu comentăm", a declarat Maria Jakab. „Oricum, pedeapsa primită de domnul Platon este una uşoară. S-a ţinut cont, pe tot parcursul urmăririi penale, de mai multe aspecte, şi anume că şi-a recunoscut în întregime faptele, că nu a retractat, în timp, nimic din cele declarate şi a încercat să susţină familia Jakab", a mai precizat Marian Rădulescu, reprezentantul familiei Jakab.

Avocatul părţii vătămate a arătat şi că scuzele prefectului au fost neverosimile. „Nu e o scuză faptul că gardul viu şi pomii nu au fost curăţaţi de Primărie, Călin Platon a fost prefectul Clujului şi cunoştea bine zona. În plus, conducea cu permisul suspendat. El însuşi a cerut reducerea perioadei de suspendare, aşa că nu avea cum să se încurce în date, aşa cum a susţinut după accident", a adăugat Marian Rădulescu.

Apărătorul lui Platon, Tiberiu Ban, spune că nu ştie dacă Platon vrea să facă recurs la decizia magistraţilor. „Consider că decizia judecătorilor a fost una corectă. De aceeaşi părere este şi clientul meu. Nu ştiu încă dacă vom face recurs, în principiu, nu. Dar asta trebuie să discut mai întâi cu clientul", a explicat Ban.

Proces mai lung, pedeapsă mai mare

Specialiştii susţin că, în cazul în care Ioana Jakab nu şi-ar fi retras plângerea pentru vătămare corporală, procesul ar fi durat mai mult. „Fără retragerea plângerii, care a fost pe parte civilă, aceasta s-ar fi judecat în paralel cu partea penală. Este posibil ca, în acest caz, şi pedeapsa să fi fost mai mare", spune avocatul Eugen Iordăchescu.

Judecătorul cu dublă măsură

Magistratul care a judecat dosarul „Platon" este Lucian Buta. Acelaşi judecător l-a condamnat, în aprilie 2010, pe artistul Florin Chilian la o pedeapsă de un an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere în stare de ebrietate. Chilian nu a făcut însă un accident cu victime, ci doar a intrat într-o bordură.

În 2009, magistratul Buta şi-a declinat competenţa de a judeca un dosar de corupţie care-l avea ca personaj principal pe Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea. Acesta era acuzat că a deturnat două miliarde de dolari, alături de alţi doi funcţionari publici. Buta a afirmat la momentul respectiv că Judecătoria Cluj nu are competenţa teritorială de a judeca acest dosar şi a declinat dosarul în favoarea Judecătoriei din Focşani.

Suspendat din funcţie pe perioada arestului

În perioada 2008-2009, Călin Platon a ocupat funcţiile de subprefect şi prefect, iar apoi de inspector guvernamental. Imediat după producerea accidentului, a fost suspendat, printr-o decizie a premierului Emil Boc, din funcţia de inspector. Tot premierul a fost şi cel care l-a şi repus în funcţie, după ce Platon a fost eliberat.

În Cluj-Napoca circulă deja vestea cum că fostul prefect de Cluj şi-ar fi depus deja demisia din funcţia de inspector guvernamental. „Nu este o informaţie verificată, însă cei prezenţi ieri pe holurile tribunalului susţineau că Platon şi-ar căuta un loc de muncă în domeniul privat", a arătat Marian Rădulescu.

Potrivit legii, în cazul comiterii unei infracţiuni din culpă, nu există o incompatibilitate între condamnarea inculpatului şi exercitarea unei funcţii de înalt demnitar. „Acest caz nu a avut legătură cu serviciul lui Călin Platon, nu au fost aduse prejudicii patrimoniale, aşa că nu există nicio incompatibilitate. Depinde de cei de la Guvern dacă acceptă sau nu să ţină în funcţia de inspector guvernamental o persoană condamnată la închisoare cu suspendare", a explicat avocatul Eugen Iordăchescu.

Potrivit ultimei declaraţii de avere a lui Călin Platon, postată pe site-ul Guvernului în 2010, el deţine împreună cu soţia sa un apartament de 65 de metri pătraţi în Dej, cumpărat în 1993. De asemenea, Platon are un autoturism Peugeot 206, cumpărat în 1991, depozite bancare în valoare de 62.000 de lei şi un credit în valoare de 10.000 de euro. În calitatea sa de angajat al Secretariatului General al Guvernului, pe funcţia de inspector guvernamental, Călin Platon a fost retribuit în 2010 cu 38.131 lei, adică peste 3.100 de lei lunar.

De asemenea, anul trecut a încasat dividende de la SC Caliprom SRL, societate la care este acţionar unic, în valoare de 53.348 de lei. Firma sa se ocupă cu intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie. În 2008, firma a avut o cifră de afaceri de 425.452 de lei şi un profit net de 172.000 de lei, în condiţiile în care activa cu un sigur angajat.

"Cei prezenţi ieri pe holurile tribunalului susţineau că Platon şi-ar căuta un loc de muncă în domeniul privat."
Marian Rădulescu
avocat

"Depinde de cei de la Guvern dacă acceptă un inspector guvernamental condamnat la închisoare cu suspendare."
Eugen Iordăchescu
avocat

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite