Poșta Română, țintă a unei false campanii online. Mesajele primite de clienți
0Poşta Română a fost, din nou, ținta unei false campanii, în mediul virtual. Reprezentanții companiei au tras un semnal de alarmă, în acest sens, către clienți.
În ultimele zile, numeroși clienți ai Poștei Române au fost victime ale unor campanii online înșelătoare. Aceștia au primit, prinSMS-uri sau e-mail, link-uri care îi îndrumau către finalizarea unei plăți, ori către confirmarea expedierii unui colet.
Mesajul companiei pentru clienți
Se pare că nu este pentru prima dată când un astfel de fenomen are loc în mediul online. Ca și în situațiile precedente, clienții sunt îndrumați să nu acceseze sub nicio formă respectivele link-uri. În caz contrar, atacatorii ar putea fura date bancare și obține bani din conturile victimelor.
„După cum s-a întâmplat şi în alte dăţi, în ultimele zile Compania Naţională Poşta Română a fost ţinta unor campanii online înşelătoare. Clienţii au fost îndemnaţi prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată şi pentru a li se confirma expedierea unui colet. Accesarea linkului respectiv permite atacatorilor să colecteze datele bancare, cu scopul de a sustrage bani din conturile acestora. Clienţi ai noştri ne-au informat că au primit e-mailuri de tip phishing, care conţin fişiere .zip”, se precizează pe Facebook a companiei.
Compania Naţională Poşta Română comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail: suportclienti@posta-romana.ro, noreplay@posta-romana.ro, nu transmite fişiere de tip .zip şi nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici efectuarea de plăţi online ale unor taxe vamale, subliniază sursa citată.
„Dacă primiţi mesaje cu astfel de solicitări, vă îndemnăm să nu le deschideţi şi să nu accesaţi niciunul din linkurile prezente în mesaj”, se mai arată în postarea CNPR.