Poliţiştii şpăgari au dat permise chiar şi bolnavilor psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii corupţi ar fi dat permise de conducere chiar şi unor persoane cu afecţiuni psihice
Poliţiştii corupţi ar fi dat permise de conducere chiar şi unor persoane cu afecţiuni psihice

Noi informaţii din dosarul „Fabrica de premise Bucureşti” ies la iveală. Pentru suma potrivită, examinatorii de la Direcţia Permise Bucureşti treceau pe oricine la examenul pentru permis, chiar şi persoane bolnave psihic. Aşa au susţinut procurorii aseară în faţa magistraţilor care urmau să decidă dacă îi arestează pentru 30 de zile pe cei 16 suspecţi pentru care s-a propus această măsură.

Mai exact, anchetatorii au dovezi potrivit cărora cel puţin un şofer a trecut examenul pe şpagă cu toate că avea grave probleme psihice. Mai mult, au fost cazuri în care candidaţii pentru obţinerea permisului de conducere au fost declaraţi admişi deşi în timpul examenului au avut grave incidente în trafic. „Unii dintre cei admişi erau atât de slab pregătiţi încât loveau bordurile la curbe sau când dădeau cu spatele, iar alţii intrau cu maşinile în gropi. Pentru astfel de erori, admiterea nu ar fi fost posibilă”, spun anchetatorii.

Dovadă, de cele mai multe ori examinatorii îi sfătuiau pe candidaţii pe care îi declarau admişi deşi nu aveau nicio legătură cu şofatul să mai ia lecţii pentru a stăpâni volanul, aceştia reprezintând adevărate pericole în trafic.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au reţinut, marţi seara, 20 de persoane în dosarul „mită pentru permise auto“, cerând, ieri, arestarea preventivă a 16 dintre acestea. În cazul celorlalţi patru, anchetatorii au dispus măsura controlului judiciar. Printre suspecţii reţinuţi se numără şi şapte agenţi de la Direcţia Permise de Conducere, potrivit unor surse judiciare.

Limbaj codificat

Potrivit unor surse judiciare, mai mulţi suspecţi şi-au recunoscut deja faptele. Astfel, un poliţist ar fi recunoscut acuzaţiile chiar după ce a fost reţinut. De asemenea, mai mulţi instructori, dar şi persoane care ar fi dat mită pentru a obţine permisul de conducere şi-ar fi recunoscut faptele în faţa anchetatorilor.

În faţa anchetatorilor au mărturisit că, în discuţiile dintre ei, instructorii auto şi poliţiştii care primeau şpagă foloseau un limbaj codificat, în cazul în care ar fi fost interceptaţi.
Astfel, elevii sau cursanţii erau denumiţi de agenţi şi de instructorii auto „pachet“, „bucată“, „roabă“, „blugi“, „cartofi“, „roată“; iar sumele de bani erau „coco“ sau „iepuroi“ (euro).
Pentru a stabili o întâlnire în vederea solicitării unei intervenţii pe lângă un poliţistul examinator erau folosite expresiile: „ne vedem la cafea“, „bem şi noi o cafea“, „îţi iau un bilet“, „îţi rezerv un loc“.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite